Garda de Mediu a confiscat 17 tone de haine vechi, în urma unei sesizări făcute de Protecția Consumatorilor Arad

by Florian Popa

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad desfășoară un amplu control ce vizează produsele second hand, la punctele de intrare în tară, la importatori, distribuitori și la comercializare.

Astfel, la depozitul LOLEEA ABYDAL SRL, din localitatea Vladimirescu, județul Arad, comisarii arădeni au efectuat o verificare a unui automărfar cu produse textile second hand și au constatat faptul că acestea prezentau urme vizibile de murdărie, miros greu, cu un grad de uzură foarte ridicat.

Având în vedere starea fizică a obiectelor, acestea au fost considerate produse nesigure și periculoase, respectiv deșeuri, conform prevederilor HG163/2007  privind introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată şi a articolelor textile purtate sau uzate.

Mai mult, documentele obligatorii însoțitoare – certificatele de dezinfecție și dezinsecție – nu erau complete.

În consecință, comisarii CJPC Arad au sesizat Garda de Mediu – Comisariatul  Județean Arad, iar reprezentanții acestei instituții au procedat conform competențelor  și prevederilor legale în vigoare, confiscând întreaga cantitate de aproximativ 17 tone de produse second hand.

CJPC Arad continuă acțiunile de verificare la punctul de trecere a frontierei Nădlac, cu atât mai mult cu cât Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a încheiat un protocol de colaborare cu Garda Națională de Mediu.

Pentru înregistrarea  reclamațiilor către structura teritorială Arad a ANPC, folosiți formularul de sezizări on line, de pe site-ul instituției www.anpc.gov.ro.

 

Facebook Comments