“Galben-albastrele” cred în minuni şi sunt gata să doboare colosul Sepsi: “Vrem să câştigăm al zecelea titlu din istorie!”

by Sorin Haut

FCC UAV şi-a atins obiectivul în acest sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin şi anume calificarea în finală, după un impresionant 3-0 la general în penultimul act al campionatului, cu CSM Satu Mare. Doar că  “galben-albastrele”, ajunse într-o finală după opt ani de pauză, visează cu ochii deschişi în continuare , iar experienţa altor finale în care Aradul era privit outsider şi la final ridica trofeul deasupra capului, îi fac pe suporteri să creadă în minuni. Campioană de cinci ani încoace şi având în spate un buget cu mult superior adversarei din finală şi experienţa participărilor în cupele europene, Sepsi este mare favorită în această finală, doar că a dat şi semne de slăbiciune în câteva jocuri din acest sezon. Nu mai are nici un lot atât de impunător ca şi în anii precedenţi, o bancă mai scurtă, iar Anne Marie Părău îi va lipsi destul de mult. Cu toate astea, Sepsi a câştigat clar împotriva Aradului, de două ori în sezonul regulat, doar că o finală rămâne o finală, iar ambiţiile şi miza sunt cu totul altele. Aradul se pregăteşte de o finală de gală, iar înaintea plecării spre Sfântu Gheorghe, unde se vor disputa primele două meciuri ale finalei, a fost organizată astăzi o conferinţă de presă, la care au participat preşedintele clubului, Marcel Urban, antrenorul Bogdan Bulj, căpitanul echipei, Brankica  Hadzovic şi pivotul Laura Vaida. Preşedintele clubului, Marcel Urban, prefigurează o finală foarte grea împotriva campioanei ultimilor ani, dar anunţă că Aradul va da totul pentru a realiza marea surpriză:

Marcel Urban: “Nici în finala cu echipa de Euroligă a Târgoviştei nu ne dădea nimeni şanse…”

Este un moment plăcut după foarte mulţi ani, pe care l-am aşteptat cu nerăbdare. Din pricina situaţiei financiare n-am reuşit să ajungem de opt ani într-o finală, aşa că vom trata acest ultim act al campionatului cu cea mai mare responsabilitate şi motivaţie posibilă. Ştim că întâlnim o echipă foarte puternică, e campioană de cinci ani încoace, însă trebuie să vină momentul când cineva trebuie să le oprească. Am încredere că noi putem fi această echipă, deşi nu ni se acordă nici cea mai mica şansă. Nu ştiu dacă Sepsi ne subestimează, dar s-au bucurat că vor juca cu noi în finală, pentru că ei considerau că echipa din Satu Mare le putea pune mai mari probleme. Timpul va demonstra asta, dar vă pot spune că mergem să ne jucăm şansa cu toată tăria şi puterea şi că îmi doresc să câştigăm al zecelea titlu din istoria clubului! Va fi aproape imposibil, dar vom încerca marea cu degetul. Îl cunosc bine pe Istan Rusz , managerul lor şi ştiu că a spus-o sincer că se bucură că joacă cu noi, nu cred că a fost o aroganţă sau ceva de genul. Noi suntem în relaţii foarte bune şi probabil s-au plictisit să joace tot cu Satu Mare în finală, plus că noi avem alt rang şi public, iar spectacolul din tribune va fi deosebit atât la ei, cât şi la noi acasă. Îşi vor intra cu siguranţă în rol şi galeriile şi suporterii celor două finaliste, pentru că am avut discuţii cu jucătoarele şi chiar mi-au spus că au simţit forţa fanilor arădeni, care pur şi simplu le-au împins de la spate în meciul de acasă, din semifinala cu Satu Mare. Cred că asta se va întâmpla şi în finală, pentru că avem nevoie de o sală arhiplină, care să pună presiune maximă pe ele şi să le poarte pe fetele noastre spre victorii. Sunt convins că asta ne va aştepta şi pe terenul lor, un public numeros şi ostil. Vom face eforturi să suplimentăm primele pentru titlu, dar fetele au oricum stipulat în contracte bonusuri de performanţă. Ştim că titlul are cel mai dulce gust şi de asemenea avem experienţa finalei de acum câţiva ani cu echipa de Euroligă a Târgoviştei, când nu am avut nici 1% şanse şi am reuşit să le batem! Facem eforturi să avem şi fani lângă noi, la Sfântu Gheorghe, încercăm să îi susţinem logistic şi financiar pentru a ajunge la primele două meciuri.”

Bogdan Bulj, antrenorul cu declickul: “O luăm pas cu pas, mizăm pe forţa grupului”

Întrebat dacă schimbarea antrenorului Jose Araujo şi numirea sârbului Bogdan Bulj la final de sezon regulat a fost momentul de cotitură al sezonului, Urban a confirmat acest lucru: “Era o chestiune necesară la momentul respectiv, pentru că echipa nu avea suficientă mptivaţie şi poate nu era atât de conectată la miza partidelor pe cum ar fi trebuit, dar nu vreau să intru în detalii mai multe. Nu trebuie să îl uităm nici pe Jose, pentru că el a adus echipa până într-un anumit punct al campionatului, dar cred că prin venirea lui Bogdan Bulj, jocul nostru s-a îmbunătăţit. Nu este prima dată când el vine la Arad în astfel de moente, s-a mai întâmplat asta şi cred că a fost o idee foarte bună, ceea ce s-a şi demonstrat prin calificarea în finală.” Aşadar, antrenorul sârb Bogdan Bulj a fost un atu important în drumul spre finală, tehnicianul venit din ţara vecină aducând multă motivaţie şi determinare în jocul echipei, dar şi plusuri la nivel de joc. “Revin la semifinală, am făcut trei meciuri foarte bune cu Satu Mare, un adversar foarte puternic și diferența a făcut-o spiritul de echipă, am fost unite, nu am cedat nici o clipă, lucruri foarte importante pentru echipă. Meciul cu Alexandria ne-a făcut să ne dăm seama despre aceste lucruri, am jucat foarte bine în continuare cu Satu Mare și în acest moment suntem mental la cote înalte. După semifinală am avut o săptămână să ne refacem și să pregătim meciul de la Sepsi. Toată echipa este pregătită să jucăm, o luăm pas cu pas, vom lupta, vrem să facem două meciuri foarte bune. Sepsi este o echipă mare, au jucătoare experimentate ca participare în finale naționale, noi mizăm pe forța grupului. De când am venit, am luptat pentru toate mingile și am câștigat, echipa a dovedit o energie foarte bună, lucru important în perspectiva finalei. Tot staff-ul am făcut toate pregătirile împreună, lucruri importante pentru o echipă. Am dovedit în semifinală, toți am fost uniți şi alături de sponsori și suporteri am făcut rezultate uimitoare.

Căpitanul Branki Hadzovic decretează: “Să fim concentrate şi unite, nu avem nimic de pierdut!”

Căpitanul Branki Hadzovic este fără îndoială una din cele mai importante jucătoare ale Aradului. “Point guard-ul” sârb al Aradului se aşteaptă şi ea la o finală crâncenă cu Sepsi şi spune că orice mic detaliu va conta în aceste meciuri, de la o recuperare sau o minge câştigată până la o pasă decisivă sau un coş reuşit. “După trei meciuri cu Satu Mare am arătat că putem merge pregătite, sunt sigură că ne ducem acolo cu gândul de a câștiga, chiar dacă jucăm cu campioana României din ultimii cinci ani. Vom fi concentrate și încercăm să luăm măcar o victorie. Vom da tot ce avem mai bun din noi, adversarele sunt campioane de câțiva ani, nimeni nu a visat că vom bate Satu Mare cu 3-0, eu personal credeam că ne vom bate în cinci meciuri, dar iată că am dat totul, fetele au înțeles că în fiecare minut trebuie să luptăm, să nu cedăm nici o clipă. Este importantă absența lui Părău, unul din cei mai valoroşi fundași din campionat, era parte a sistemului lor, dar cred că o vor suplini. Totul va conta, diferența se va face la o recuperare, o minge pierdută, o minge furată…Trebuie să fim concentrate, să fim unite, toate detaliile vor conta. Și în primul an, dar și acum în al doilea an al meu la Arad, am avut şi avem o echipă bună, câteodată poți avea jucătoare bune, dar să nu fie o chimie bună, sau o echipă nu cu foarte mari individualități, dar chimia să fie bună și asta face diferența. Noi acum locuim împreună, mâncăm împreună, avem o chimie foarte bună și asta se vede pe teren. În campionat poţi pierde şi recupera pe parcurs, acum avem mai multe meciuri de disputat, vom juca primele două în deplasare, presiunea va fi pe ele, nu avem nimic de pierdut.” Cu evoluţii foarte bune în semifinala cu CSM Satu Mare, în special în deplasare, Hadzovic simte Aradul ca pe o a doua casă şi anunţă că vrea şi s-ar putea să îşi încheie cariera pe Mureş, asta şi datorită tratamentului excelent oferit de conducere şi fani. “Vreau să îmi termin cariera aici, la Arad, sunt de șapte ani, nu mă gândesc să plec, mulțumesc fanilor care s-au bucurat poate mai mult decât noi pentru că am ajuns în finală, le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat aici la Arad!”

Pivot de 21 de ani, cu discurs de campioană: “Nu văd de ce ne-am opri acum, fac o greşeală dacă ne subestimează!”

Pivotul Laura Vaida este unul din marile câştiguri ale FCC UAV în acest sezon, mai exact din iarnă încoace, când oficialii arădeni au reuşit să bată palma cu tânăra jucătoare de doar 21 de ani. Foarte matură în discurs şi extrem de motivată, dar bine ancorată şi în realitatea momentului, Vaida s-a remarcat în special în semifinala cu sătmărencele, fiind utilă sub cele două panouri. “Când am venit la Arad, în ianuarie, nu m-am aşteptat o secundă să câştigăm semifinala în doar trei meicuri şi apoi să joc prima mea finală de Ligă Naţională! De când am fost junioară nu am mai jucat o finală şi sunt foarte entuziasmată de acest lucru. Asta nu înseamnă că nu sunt cu capul pe umeri şi am încredere că putem face o nouă surpriză destul de mare. Dacă Sepsi ne subestimează şi se bucură că joacă cu noi în finală şi nu cu Satu Mare, fac o greşeală foarte mare, care o să le coste. Mergem cu capul înainte, nu avem nimic de pierdut, echipa noastră este unită, bună şi am dacă am ajuns până aici nu văd de ce ne-am opri exact acum. Vom da totul din noi şi poate şi în plus ca să luăm titul ăsta! Ştim că avem avantaj mare sub panouri faţă de Sepsi şi ştim să profităm de acest avantaj, trebuie să fim pregătite pentru orice ce ne pun ele în cale, să le putem depăşi”, este mesajul de forţă al tânărului pivot al echipei arădene.

Primele două meciuri ale finalei de campionat se joacă pe 20 şi 21 aprilie, în Sepsi Arena!

Întrebată dacă se felicită pentru alegerea din luna ianuarie, când a optat pentru Arad în dauna celor din Satu Mare, Laura Vaida se bucură pentru prezent dar nu ştie încă ce îi rezervă viitorul: “Evident că am ales bine, atâta timp cât sunt în finală. Nu pot specula pe marginea a ceea ce se întâmpla dacă mergeam la Satu Mare, dar da, mă bucur că am ales Aradul. Îmi place foarte mult echipa, e cea mai unită de când joc eu baschet, ştim să trecem peste momentele grele, ne bucurăm pentru cele bune şi suntem împreună atât pe teren cât şi în afara lui. Suntem în relaţii foarte bune şi acest lucru îmi place foarte mult la Arad. Nu m-am hotârât încă dacă o să rămân şi din vară, dar mă voi gândi serios la asta după finală”, mai spune Vaida. Finala Ligii Naţionale de baschet feminin, dintre Sepsi SIC Sfântu Gheorghe şi FCC Baschet UAV Arad, debutează miercuri, 20 aprilie, ora 17:30, meciul doi urmând să se joace tot în Sepsi Arena, joi, 21 aprilie, ora 19. Finala se mută apoi la Arad, unde se va juca marţi, 26 aprilie, ora 19 şi dacă va fi nevoie, miercuri, 27 aprilie. Un eventual decisiv s-ar juca la Sfântu Gheorghe, pe 30 aprilie. Vă reamintim că ultimul act al campionatului se dispută după sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”. (foto: FCC Baschet UAV Arad, facebook)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments