„Galben-albastrele” au scăpat victoria printre degete și bronzul se va decerna la Arad!
FCC UAV Arad a pierdut dramatic în această seară meciul doi al finalei mici din Liga Națională de baschet feminin. Rapid s-a impus în sala Giulești cu 72-71 (14-22, 19-19, 17-19, 22-11), la capătul unui meci controlat în mare parte de echipa arădeană, care însă a cedat inexplicabil în ultimele secvențe. Americanca Dickey, cu trei triple, a fost MVP-ul primului sfert, pentru un 22-14 după zece minute. Gazdele s-au apropiat în prima parte a sfertului doi, după care „galben-albastrele” au accelerat și s-au distanțat la o diferență maximă de 11 puncte. La vestiare s-a mers cu 41-33 în favoarea echipei pregătite de Sladjan Ivic. Scenariul s-a păstrat și după pauza mare și arădencele chiar și-au mărit avansul înaintea ultimului sfert, era 60-50 pentru FCC UAV după 30 de minute. Nimic nu anunța parcă revenirea giuleștencelor, care au însă meritul de a fi crezut în șansa lor până în ultima secundă. Faulturile aveau să o coste scump pe vicecampioana en-titre, dar chiar și așa ea avea șase puncte avans cu ceva mai mult de două minute înainte de final. Și, totuși, victoria avea să le scape incredibil printre degete oaspetelor. Rapidul a gestionat inteligent finalul la 70-71, făcând faulturi repetate, ultimul la Animam, iar filipineza (de altfel foarte bună și autoare a unui nou double-double) a irosit ambele aruncări libere. Rapid a profitat și pe ultimul atac, ex-arădeanca Godri Părău a scos un fault, contestat de tabăra arădeană, dar confirmat la reluarea video.
Rapidul a avut un final fulgerător și a întors soarta meciului în ultimele secunde!
Părău a transformat ambele libere și s-a terminat 72-71, în ciuda unei ultime tentative de la distanță ratate de Podar. Ivic nu și-a atins până la urmă scopul, pentru că gazdele au reușit nouă aruncări de trei puncte și au fost bune și pe contraatac, cu 22 de puncte după intercepții, exact de ce se temea tehnicianul sârb al Aradului. O victorie însă făcută cadou Rapidului, care egalează la general, 1-1, în finala pentru bronz, iar ocupanta locului 3 se va decide la finalul acestei săptămâni la Arad, în meciul decisiv, programat cel mai probabil vineri, 25 aprilie. Pentru FCC UAV au înscris: Dickey 23 de puncte, Animam 20 de puncte și 18 recuperări, Panait 12 puncte, Podar 10, Zivkovic 2, Mititelu 2 și Fota 2. Au mai intrat Jovancevic și Svetlikova. La Rapid au înscris: Godri Părău 19 puncte, Petrof 18, Williams 12 puncte (11 recuperări), Mărginean 12 puncte, Delic 8, Bobar 2 și Ivan 1 punct.