„Galben-albastrele” au sărbători pe…teren: vineri este ultima repetiție pentru derby-ul cu Sepsi

by Sorin Haut

Baschetbalistele de la FCC UAV Arad au parte de un final de an încărcat, cu meciuri chiar și în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, vineri, 23 decembrie, ora 18, cu doar o zi înaintea Ajunului Crăciunului, echipa pregătită de Bogdan Bulj primește în Polivalenta locală vizita celor de la Sirius Târgu Mureș. Confruntarea cu formația transilvăneană, contând pentru etapa a 10-a, va fi practic mai mult un antrenament cu public și o ultimă repetiție înaintea derby-ului, tot de la Arad – de pe 29 decembrie, ora 18, cu campioana ultimilor ani și a liderului la zi al campionatului, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, echipă neînvinsă atât în Liga Națională cât și în EuroCup, unde a reușit calificarea în play-off. Și galben-albastrele sunt neînvinse pe plan intern, astfel că ultimul meci al anului va decide care echipă va încheia fără eșec parcursul din turul de campionat. Sepsi va sta în runda din acest sfârșit de săptămână, pentru ca Aradul să aibă o misiune facilă în fața mureșencelor, aflate abia pe locul 8 în campionat, cu un bilanț slab, de două victorii și șapte înfrângeri.

Încă două meciuri acasă în acest an, cu Sirius și Sepsi SIC

Se va pune, așadar, doar problema scorului în disputa de vineri seară, una după care FCC UAV va egala la puncte, 18, liderul Sepsi. Să mai consemnăm două realizări ale jucătoarelor de pe Mureș, americanca Baptiste a bifat 38 de puncte în deplasarea de la Alexandria, nou record stagional și are cea mai bună medie de puncte din campionat, 19,88 pe meci! Sârboaica Hadzovic a fost aproape de triple-double la Alexandria, cu 19 puncte, 9 recuperări și 11 pase decisive. Căpitanul echipei arădene a egalat recordul stagional, deținut de Iringo Debreczi de la KSE Târgu Secuiesc. Hadzovic are 6,43 de assist-uri pe meci, fiind liderul campionatului, cu 45 de pase decisive în 7 partide. Ea are și o medie foarte bună de puncte pe meci, de 15,7.

Facebook Comments