FCC UAV Arad s-a întors astăzi pe parchet într-un meci oficial după aproape trei săptămâni de pauză. Echipa lui Sladjan Ivic a început drumul spre fazele finale ale campionatului cu primul meci al sfertului de finală cu Universitatea Cluj. Așa cum anticipam, a fost o simplă formalitate pentru galben-albastre atâta vreme cât studentele de pe Someș propun un lot tânăr, fără straniere. Diferența mare de valoare și-a spus cuvântul și pe tabelă, scor 90-50 (25-14, 18-7, 28-10, 19-19). Doar startul de meci a fost ezitant pentru gazde, ca dovadă câteva repere ale scorului, 12-9 sau 15-14, după care Aradul și-a impus jocul și nu a mai cedat inițiativa. Totuși, arădencele au părut că se încălzesc mai greu și după un sfert și jumătate era doar 27-19. De aici a pornit însă tăvălugul și clujencele nu au mai avut replică, 43-21 la pauza mare.
Antrenament cu public în fața studentelor de pe Someș
După odihnă a urmat un forcing pentru FCC UAV, cu o echipă oaspete care nu a mai găsit coșul minute bune. Ivic a rulat tot lotul avut la dispoziție și doar Negru nu și-a trecut numele pe lista marcatoarelor. Filipineza Animam a mai încheiat un nou joc în double-double (specialitatea sa în acest sezon), cu 22 de puncte și 10 recuperări. S-a terminat 90-50 și socotelile pentru calificarea în semifinale vor fi încheiate miercuri seara, ora 18, la Cluj, când se pune din nou doar problema diferenței cu care se va impune vicecampioana en-titre. Vă reamintim că în sferturile de finală din Liga Națională la baschet feminin se joacă după sistemul cel mai bun din trei partide.
Formații:
FCC UAV Arad: Animam 22, Svetlikova 16, Jovancevic 15, Zivkovic 9, Dickey 7 (1×3), Podar 7 (1×3), Panait 6, Dobă 6, Mititelu 2, Negru.
Universitatea Cluj: Lipovan 14 (2×3), Bota 14 (1×3), Popovici 6 (2×3), Kozman 5 (1×3), Farago 4, Chiș, Bara-Nemeth 2, David 2, Horvath 2, M. Rus 1, Chiș.
Foto: FCC UAV ICIM Arad, facebook
„Galben-albastrele” Aradului accelerează spre semifinale, în Liga Națională de baschet