Gabriela Szabo, campioană olimpică și mondială, oaspete de seamă la Crosul Cetăților Săvârșin

by Sorin Haut

Crosul Cetăților vine cu o premieră anul acesta. Ne vom întâlni cu voi pentru ultima etapă la Săvârșin”, anunță organizatorii evenimentului. Crosul Cetăților Săvârșin este programat în 9 noiembrie și va avea patru probe: semimaraton 21 kilometri, cros 10 kilometri, cursa populară 2 kilometri și cros copii. Traseele au fost făcute publice, iar înscrierile sunt deschise. La începutul acestei săptămâni a fost anunțată prezența fostei campioane olimpice și mondiale Gabriela Szabo la Crosul Cetăților Săvârșin: „Invitată de Domeniul Regal Săvârșin, în 9 noiembrie vom fi onorați să o avem alături de noi la eveniment”, mai transmit organizatorii.

Gabriela Szabo a strălucit opt ani la intensitate maximă ca sportivă, din 1994 până în 2002 obținând aproape în fiecare an cel puțin câte o medalie la competițiile de marcă. A intrat în istorie ca prima și singura atletă din România care are în palmares medalii olimpice de toate culorile: aur – la 5000 m la Sydney 2000, argint – la 1500 m la Atlanta 1996, bronz  – la 1500 m la Sydney 2000. Este a doua atletă tricoloră care a urcat de trei ori pe podiumul olimpic, după Lia Manoliu. În 1997, a devenit prima româncă medaliată cu aur la o ediție a Mondialelor de atletism, iar în 1998 a devenit prima sportivă din lume care, într-un singur an, a obținut cea mai bună perfomanță mondială la cinci probe: 1500 m, o milă, 2000 m, 3000 m, 5000 m.

În 1999, an în care a fost desemnată „Atleta Anului” de IAAF (forul atletic international, în prezent World Athletics) și „Sportiva Anului în lume”, de APSM (Asociatia Presei Sportive Mondiale), a cucerit trei titluri mondiale în trei probe diferite, la 5000 m în aer liber, la Sevilla, la 1500 m și 3000 m în sală, la Maebashi. Cea mai bună atletă a lumii și Europei în 1999, Gabriela Szabo a dominat cursa de 5000 m, de la JO Sydney 2000. Pe ultima linie dreaptă, a rezistat atacului eternei sale rivale irlandeza Sonia O’Sullivan și a trecut prima linia de sosire în aplauzele unui stadion arhiplin. Timpul cu care a câștigat cursa – 14.40.80, era un nou record olimpic, care a rezistat timp de 16 ani.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate