Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava: „Fără disciplină, nu poți să faci nimic“
Un primar gospodar îl cunoști încă de la intrarea în comună. Ne-am mutat vizitele pe Valea Mureșului, unde urmează să trecem pe la sediile primăriilor. Prima oprire am făcut-o la Primăria comunei Bârzava, o instituție cu un sediu model în județul nostru. Acest sediu administrativ a fost reabilitat în totalitate, fiind dotat cu aparatură modernă, birouri, calculatoare moderne și altele.
Până să ajungem la biroul primarului, am aruncat o privire în câteva birouri, unde funcționarii își desfășurau activitatea într-o liniște deplină, de puteai să auzi și musca.
La biroul primarului am fost așteptați de un primar sprinten, cu mult respect și un om de cuvânt, acesta fiind domnul Gabriel Faur, care este la al cincilea mandat în fruntea administrației.
- Domnule primar, vă rog să ne spuneți doar câteva lucrări pe care le-ați realizat sau sunt în curs de realizare pentru comunitate?
- De multă vreme am avut în vedere ca în Dealul Vii să ridicăm o troiță, lucru pe care l-am realizat. Această troiță, pe timpul nopții, este iluminată, iar în fața ei, cu litere mari, este scris COMUNA BÂRZAVA. Pentru a ajunge la această troiță, a fost necesar să se facă un drum nou pietruit. Tot în preajma troiței a fost amenajat un foișor, care va fi dotat cu scaune și mese. Tot acolo se va construi și un grătar, care este necesar pentru cei care vizitează această zonă superbă. Am început lucrările la capela din satul Groșii Noi, vom continua lucrările de modernizare a străzilor din satul Lalașinț, proiect prin Anghel Saligny. Așteptăm vremea bună pentru a începe lucrările la parcul fotovoltaic. Am mai depus două proiecte care vizează modernizarea iluminatului public la Bârzava, deci astea sunt în primă urgență. La noi este disciplină! Fără disciplină, nu poți să faci nimic. Vreau să vă spun că am o echipă cu majoritate în Consiliul Local și viceprimar nou. Pe mine mă iubesc cetățenii.
- Care este explicația?
- Fiindcă nu i-am dezamăgit și nu i-am mințit.
- Domnule primar, sunteți un model demn de urmat. Noi vă urăm succes!