Furtuna Isha lovește și România. Avertisment de gheață neagră pentru șoferi

by Andreea Radu

Furtuna Isha, care a provocat Coduri roşii şi portocalii de vreme rea în nordul şi vestul Europei, ajunge și în România care se confruntă deja cu cea mai geroasă perioadă din acest an. „Ce avem dinspre partea de vest a Europei, intersecția unor mase de aer foarte reci, la contactul cu masa de aer dinspre latitudini nordice, care aduce acest val de aer polar, aduce și intensificările de vânt. Pentru că și în zona montană, la noi, vom vorbi la mijlocul acestei săptămâni, în intensificare, de viteze ale vântului mai mari de 60-80 km/h, cu siguranță și în zonele mai joase de relief, viteze de 40-50 km/h, care, în condițiile valorilor preponderent negative, vor amplifica senzația de rece“, a explicat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) Elena Mateescu.
Până mâine, cel puțin, temperaturile vor rămâne negative, iar apoi vremea se încălzește, dar nu vom scăpa de precipitațiile aduse de Isha. „Atât ziua, cât și noaptea vom vorbi de temperaturi negative. În zona joasă a Munteniei, a Olteniei, nu vom vorbi de temperaturi mai mari de -5 grade, mai ales acolo unde avem și strat de zăpadă. Vom vorbi de temperaturi ușor pozitive numai în zonele vestice. Avem și precipitații, miercuri și joi, pe arii din ce în ce mai extinse. Vorbim de precipitații în transformare, lapoviță și ploaie, și este foarte probabil să se formeze polei în multe zone din țară“, arată și meteorologul Alina Şerban.

Este posibil să se formeze gheața neagră

Conform experților, dacă precipitațiile înregistrate sunt sub formă de ploaie, pe fondul temperaturilor scăzute, există riscul să se producă gheață neagră pe carosabil. Este unul dintre cele mai periculoase fenomene pentru traficul rutier.
Practic, gheața neagră este o peliculă fină de gheață care se formează direct pe asfalt, astfel încât nu schimbă culoarea acestuia și este extrem de greu de văzut. De obicei, gheața neagră se formează atunci când temperatura este aproape de punctul de îngheț. Ea are la bază ori o scurtă ploaie, ori umiditate ridicată, ori apa de la zăpada topită de pe marginea drumului, care se scurge pe asfalt și îngheață.
Experții în conducere defensivă susțin că atunci când bănuim că se poate forma gheață neagră, trebuie să conducem foarte fin, fără bruscarea comenzilor.
Vorbim de toate comenzile, de frână, accelerație și direcție. Deoarece gheața neagră se formează pe suprafețe mici, ca niște petice, este bine să adaptăm viteza de deplasare, astfel încât orice alunecare să poate fi ușor redresată atunci când anvelopele recâștigă aderența, scrie b1tv.ro.

Facebook Comments