Furtul de câini, fenomenul îngrijorător din Marea Britanie

by Florian Popa

La 30 decembrie, Sarah, o crescătoare de câini din Marea Britanie, a descoperit şocată că şase dintre câinii ei au fost furaţi. Sarah nu este însă decât una dintre numeroasele victime ale furtului de câini, care a explodat în Marea Britanie în timpul pandemiei de COVID-19, din cauza cererii mari generate de lockdown, relatează Agerpres.

În seara furtului, soţul lui Sarah a constatat că incinta în care ţineau câinii fusese spartă şi şapte animale dispăruseră. „Un câine a fost abandonat la doi kilometri distanţă, dar i-au luat pe ceilalţi şase”, a povestit Sarah pentru AFP.

O lună mai târziu, unul dintre câini, o femelă din rasa Springer Spaniel englez, a fost descoperit de un trecător. „Avea o rană urâtă pe spate, încercaseră să-i scoată microcipul”, povesteşte ea.

Fără succes, însă, şi astfel un medic veterinar a reuşit să dea de Sarah, care locuieşte într-un sat liniştit din regiunea Port Talbot din Ţara Galilor.

Furtul de câini a devenit însă un fenomen în Marea Britanie.

Pe site-ul DogLost, Wayne May îi ajută pe proprietarii îndureraţi să-şi găsească animalele de companie pierdute sau furate. El a constatat o creştere cu aproximativ 250% a furturilor de câini de la începutul pandemiei.

Prețul cu care se vând câinii a crescut în pandemie

Mari iubitori de câini, britanicii încearcă să depăşească singurătatea şi angoasa provocate de lockdown-urile dure şi lungi care s-au succedat în ţară, achiziţionându-şi un prieten patruped. Astfel, preţurile au crescut, atrăgând lăcomia unora.

Potrivit cifrelor de pe site-ul de anunţuri Pets4Homes, preţul mediu cerut din martie până în septembrie 2020 pentru un câine a fost de 1.883 lire sterline (2.140 euro), comparativ cu 888 lire sterline (aproximativ 1.000 euro), în aceeaşi perioadă a anului precedent. Mai mult, preţul unui pui din rase foarte solicitate, cum ar fi Bulldog sau Cavoodle, poate ajunge la 4.000 de lire sterline (4.500 de euro).

Toată lumea pare să îşi dorească un câine. Drept dovadă, secţiunea de „animale de companie” de pe site-ul al RSCPA, asociaţie britanică pentru protecţia animalelor, a adunat 40 de milioane de vizualizări între sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii decembrie, faţă de doar 27 de milioane de vizualizări în aceeaşi perioadă în 2019.

Facebook Comments