Funerariile Papei Francisc au fost programate pentru sâmbătă

Funerariile Papei Francisc au fost programate pentru sâmbătă
Ceremoniile religioase prilejuite de funeraliile Papei Francisc, de la Vatican, au fost programate pentru ziua de sâmbătă, de Congregrația Cardinalilor. Suveranul Pontif a murit luni, în a doua zi de Paşte, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 88 de ani. Oficialii de la Vatican ai anunțat când vor fi programate funeraliile. O decizie în acest sens a fost luată de Congregaţia Cardinalilor, în această dimineață, marți, 22 aprilie. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un comunicat. Ceremonia va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re. La final sicriul va fi dus la Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) pentru înmormântare, după cum a scris pontiful argentinian în testamentul său. Sicriul Papei va fi dus, probabil miercuri, 23 aprilie, într-o procesiune la Bazilica Sfântul Petru, unde va fi aşezat lângă altarul principal pentru a fi omagiat de credincioşi. La ceremoniile prilejuite de funeraliile Papei Francisc vor participa lideri politici din întreaga lume. Și-a anunțat prezența inclusiv Donald Trump, care va fi prezent la Vatican alături de soția sa Melania. De altfel, șeful de la Casa Albă s-a declarat nerăbdător să ia parte la înmormântare. Şi preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat, marţi, din Insula Réunion, unde se află în vizită, că va fi prezent la funeraliile Papei Francisc. Papa Francisc a stabilit să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, iar nu cripta Bazilicii Sfântul Petru. Va fi primul papă, după mai bine de trei secole, care nu va fi înmormântat la Vatican, scrie b1tv.ro.