Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților critică dur noua Lege a salarizării și avertizează că aplicarea acesteia poate duce la plecarea specialiștilor din Parlament, cu efecte grave asupra procesului legislativ și chiar asupra securității naționale.
Într-o scrisoare publică, funcționarii parlamentari susțin că sunt supuși celui mai sever regim de incompatibilități și interdicții din sistemul public, fără ca acest lucru să fie compensat corespunzător din punct de vedere salarial.
Potrivit documentului, aceștia nu pot face parte din consilii de administrație, adunări generale ale acționarilor sau companii de stat și nu pot avea alte contracte part-time ori activități lucrative în mediul privat. Sindicaliștii spun că aceste restricții le afectează direct veniturile și ar trebui compensate printr-un coeficient salarial superior.
Reprezentanții funcționarilor parlamentari afirmă că activitatea desfășurată în Legislativ are un rol strategic și presupune atribuții complexe, de la elaborarea și analiza actelor normative până la verificarea constituționalității proiectelor de lege și sprijinirea activității parlamentarilor și comisiilor de anchetă.
În scrisoare se arată că funcționarii parlamentari sunt implicați inclusiv în diplomația parlamentară și în relațiile externe ale Parlamentului, asigurând suport tehnic și expertiză pentru organisme internaționale precum APCE, OSCE sau UIP.
Sindicatul avertizează că, în lipsa unor măsuri, există riscul ca angajații cu experiență în tehnică legislativă să părăsească sistemul, ceea ce ar putea genera blocaje în activitatea Parlamentului și probleme majore în procesul legislativ din România.
Funcționarii din Parlament avertizează asupra unui posibil blocaj legislativ: „Există riscuri pentru securitatea națională”