FRF schimbă radical Liga a III-a. Se anunţă dueluri Arad – Timiş, în seria vestică

by Sorin Haut

Comitetul Executiv al FRF a aprobat un nou sistem pentru sezonul următor de Liga 3. În noua ediție programată să debuteze la 12 septembrie 2020, numărul echipelor participante va fi extins de la 80 la 100, urmând ca acestea să fie repartizate în mod egal în nu mai puțin de zece serii și fiecare să susțină în sezonul regular câte 18 meciuri. Inițial, planul era pentru cinci serii, dar nu cu 16 echipe, ci cu 18 (deci 90 de echipe în total). Numele echipelor care vor completa locurile nou create de la 90 până la până la 100 se vor cunoaște la finalul săptămânii, fiindcă termenul de înscriere a fost prelungit. Au prioritate celelalte șapte echipe clasate pe locul 2 la barajul de promovare, apoi cluburile din Liga 1 și Liga 2 care vor dori ”satelit” și în cele din urmă cluburile din Liga Elitelor.

Startul s-a amânat două săptămâni: Liga 3 începe pe 12 septembrie

A fost anunțat și modul de împerechere al primelor două clasate din fiecare grupă în cele două baraje de promovare pe care vor trebui să le dispute. În total vor promova intra la baraj 20 de echipe, vor rămâne 10, apoi 5 dintre ele vor urca în Liga 2. Vor retrograda în total 21 de echipe, adică ultimele două clasate din fiecare serie și cel mai slab loc 8. Campionatul Liga 3 ediția 2020/2021 ar urma să înceapă la 12 septembrie, deci cu două săptămâni întârziere față de cum se dorea inițial.

Arădenele, în serie cu echipele din Timiş şi Caraş?!

Grupările arădene de Liga a III-a, Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica și Gloria Lunca Teuz Cermei, ar putea fi repartizate, conform criteriului geografic, cu cele cinci echipe din Timiș, Ghiroda, Dumbrăvița, ACS Poli, Periam și Becicherecu Mic, plus singura echipă din Caraș-Severin, nou promovata Progresul Ezeriș. (liga2prosport.ro)

ETAPE DE DISPUTAT

18 etape în fiecare serie.

PROMOVARE

Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, astfel:

B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2

B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1

B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4

B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3

B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6

B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5

B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8

B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7

B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10

B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2

Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4

Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6

Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8

Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10

 Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.

 RETROGRADARE

Ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.

 

Facebook Comments