Federația Română de Fotbal a anunțat că reprezentanții FC Argeș au audiat, joi, la Casa Fotbalului, înregistrările audio originale dintre arbitri și camera VAR pentru meciurile cu UTA Arad și Petrolul Ploiești, după ce solicitarea clubului argeșean privind transcrierea dialogurilor a fost considerată în afara protocoalelor și regulamentelor aplicabile.
În prim-plan pentru publicul arădean s-a aflat faza din minutul 39 al partidei ACS Campionii FC Argeș – UTA Arad, când gazdele au reclamat neacordarea unei lovituri de pedeapsă. Potrivit poziției oficiale a Comisiei Centrale a Arbitrilor, informația potrivit căreia arbitrul Andrei Chivulete ar fi fost avertizat din camera VAR să revadă faza, dar ar fi refuzat, este „eronată și falsă”.
CCA a transmis că arbitrul și-a comunicat decizia de a lăsa jocul să continue prin sistemul de comunicare, iar camera VAR, după verificarea fazei, a confirmat că incidentul a fost analizat și că nu a existat o abatere clară și evidentă care să impună intervenția.
La întâlnire au fost invitați și reprezentanții cluburilor UTA Arad și ACS Petrolul 52, în calitate de părți interesate. Oficialii UTA nu au răspuns invitației, iar cei ai Petrolului au considerat că prezența lor nu este necesară.
Din partea CCA au participat președintele Kyros Vassaras și vicepreședintele Marcel Savaniu, în timp ce FC Argeș a fost reprezentată de președintele Daniel Coman și directorul sportiv Sorin Boiangiu.
În cazul fazei din minutul 86 al meciului Petrolul – FC Argeș, CCA a precizat că arbitrul VAR nu a comunicat cu arbitrul de centru înainte de acordarea faultului și că fluierul acestuia a oprit jocul înainte ca mingea să intre în poartă, fără a permite o eventuală intervenție VAR.
În ambele situații, oficialii FC Argeș au fost de acord cu concluziile CCA.
Totodată, reprezentanții Comisiei Centrale a Arbitrilor au solicitat explicații în legătură cu afirmația dintr-un comunicat al clubului argeșean privind existența unui fenomen sistemic de „viciere a rezultatelor”. Oficialii FC Argeș au precizat că nu au cunoștință despre implicarea vreunui arbitru în astfel de practici și că își doresc o acțiune comună a cluburilor împotriva eventualelor tentative de trucare a meciurilor.
FRF: Conducerea de la FC Argeș a audiat înregistrările VAR după meciul cu UTA. CCA respinge acuzațiile privind penalty-ul din minutul 39