Fraudă de peste 1,3 milioane de lei cu monumente funerare, identificată de inspectorii antifraudă la o persoană fizică

by Adrian Pavel

Inspectorii antifraudă fiscală au descoperit, la o persoană fizică din Iași, o fraudă fiscală de peste 1,3 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) transmis, marți, AGERPRES.
”Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au finalizat controlul la o persoană fizică de pe raza județului Iași, care a efectuat, în perioada 2019-2024, lucrări funerare pentru diverse persoane fizice și a încasat contravaloarea acestora prin conturile bancare personale, fără a îndeplini obligațiile de înregistrare în vederea efectuării de acte și fapte de comerț. Sumele încasate în urma acestei activități comerciale continue nu au fost evidențiate, declarate și nici supuse impozitelor și contribuțiilor sociale. Menționam ca, în scopul sustragerii de la desfașurarea unor eventuale verificări și a eludării bugetului de stat, persoana fizică în cauză a utilizat un mecanism de operațiuni de alimentare de tip ‘Top-Up’ prin intermediul conturilor de Revolut în euro și lei. Acest fapt denotă un caracter constant și de continuitate, și nu un eveniment izolat sau ocazional”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, inspectorii DGAF au stabilit că persoana supusă verificărilor a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 1,3 milioane de lei, reprezentând impozite și contribuții.
Instituția menționează faptul că, în urma rulării indicatorilor de risc asupra datelor avute la dispoziție de ANAF, coroborat cu informațiile din surse externe, în domeniul prestării serviciilor funerare au fost identificate riscuri fiscale ridicate, motiv pentru care ANAF a demarat ample acțiuni de control în acest domeniu de activitate.

Facebook Comments