(FOTO) Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad

by Cristian Dobre

”Trebuie să fii ca apa, devino fără formă, imaterial. Apa dacă este vărsată într-o cană, ea capătă forma acestui vas, devenind o cană. Dacă torni apa într-un vas și mai mare, ea oricum va cuprinde întreg spațiul. Apa poate curge sau poate distruge. Fii apă, prietenul meu. Nu te mulțumi cu o formă, tu ești cel ce o creează. Golește-ți mintea, fii amorf, flexibil, dar inevitabil precum apa.” Bruce Lee.

Filosofia este cu adevărat extrem de profundă, deoarece noi oamenii de multe ori vrem să ne luptăm cu tot și cu toți. Încercăm să mergem contrar voinții și firii noastre naturale. Opunem rezistență și nu dorim schimbarea, dar dacă vom deveni precum apa- vom curge, vom găsi o cale să înlăturăm toate obstacolele, așa precum un râu traversează munții și colinele.

Administraţia Bazinală de Apă Mureş depune eforturi considerabile în domeniul managementului resurselor de apă, în strânsă legătură cu prevederile legislative europene. Anual, acest eveniment – Ziua Mondială a Apei – reprezintă o bună ocazie pentru cooperarea între specialişti, în vederea identificării domeniilor comune de acţiune şi pentru a discuta provocările în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, unitare. Serviciile de gospodărire a apelor trebuie să răspundă nevoilor grupurilor marginalizate, iar vocea lor trebuie luată în seamă în procesul de luare a deciziilor.

„Apă tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăși viata; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul pământului”,Antoine de Saint

 Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad a celebrat această zi, împreună cu societatea civilă, cu partenerii şi colaboratorii(administraţii publice judeţene şi locale, instituţii publice, beneficiari ai serviciilor de gospodărire a apelor, unităţi de învăţământ, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii cetăţeneşti, mass-media), cărora le mulțumim pe această cale pentru implicarea de care dau dovadă.

Am surprins în imagini bucuria cu care sărbătorim această zi și vrem să o împărtășim cu toată lumea. În 2020 sperăm să fim și mai mulți, sperăm că veți veni și dumneavoastră … însă, până atunci, nu uitați nicio secundă:

Aveți grijă de ape, oriunde vă duceți și orice veți face!

Facebook Comments