Satul Păiușeni aparține comunei Chisindia, este o zonă superbă, cu cetățeni care încă se mai ocupă de creșterea animalelor.
Această îndeletnicire nu o pot abandona, chiar dacă în zilele noastre munca țăranului nu este plătită, „este în vânt”, ne-a declarat un crescător de animale, în vârstă.
Până la începerea acestei activități, am purtat o discuție cu domnia sa, care a ținut să nu-i trecem numele în acest articol, om de 78 de ani.
– Ce ziceți de această nedeie, cu ce ajută cetățenii prezenți aici?
– Da, să știți că este un lucru bun, de ce spun asta, pentru că aici ne întâlnim, discutăm între noi cu ce probleme ne confruntăm și această nedeie la noi a rămas o tradiție să se țină de Sfântul Ilie.
E timpul să se dea startul începerii nedeii. Pentru început, a fost oficiată o rugăciune de un sobor de preoți, în frunte cu părintele paroh Andrei Oprea Gheorghe, un preot cu atâta smerenie și iubit de credincioși, după care domnul Ionel Pașca, edilul-șef al comunei, ne-a prezentat un scurt istoric al locației unde se desfășoară evenimentul, an de an, ajuns la ediția a 35-a.
Pe un platou este amenajată o troiță, care se află între cele două dealuri: Dealul Crivii și Dealul Mazării, care sunt îmbrăcate în păduri de foioase și mai puțin de rășinoase, fiind despărțite de Pârâul Gubului, care, din cauza secetei, a rămas fără apă, a precizat domnul primar Pașca.
Este de apreciat faptul că la nedeie vin toți sătenii, prezența lor fiind mai mare după ce și-au rezolvat problemele din gospodărie cu animalele. Este o zonă foarte frumoasă și merită vizitată. O zonă cu oameni omenoși și respectoși, oameni „de la țară”. Au fost câteva tarabe cu mâncare: mici, grătare și alte preparate.
Pe tot timpul petrecerii, compania le-a fost oferită de Formația Gabriel Bârsăuan, cu spectacol cam din toate zonele.
Organizarea acestui eveniment a fost făcută de domnul primar Ionel Pașca și câțiva sponsori, printre care și domnul Vasile Păiușan, care este activ la orice activitate care face parte din comunitate. Frumos din partea dumnealui!
Prezenți la eveniment au fost și organele de ordine: Poliția și Jandarmeria.
Deci, acești organizatori nu au avut sprijin financiar decât din buzunarul lor. Succes și mai departe!
Sida Voicu