(FOTO) Șepreușul, o comună în plină dezvoltare

(FOTO) Șepreușul, o comună în plină dezvoltare
Am străbătut zilele acestea comuna Șepreuș, în lung și-n lat, împreună cu primarul Ioan Pintean. O comună cu o singură localitate, așezată într-un cadru frumos, cu străzi asfaltate și bine întreținute, dar și cu numeroase lucrări aflate în diferite stadii de execuție.
„Putem spune că Șepreușul este, în proporție de aproximativ 30%, în șantier”, mi-a spus primarul Ioan Pintean, în timp ce îmi arăta, la fața locului, utilajele și oamenii angrenați în lucrări.
După turul comunei, ne-am retras la sediul Primăriei, unde am discutat despre proiectele realizate, cele aflate în derulare, dar și despre investițiile pe care administrația locală le are în vedere pentru perioada următoare.
Printre obiectivele finalizate se numără reabilitarea dispensarului medical, investiție realizată cu finanțare prin PNRR, Consiliul Județean Arad și bugetul local. A fost reabilitată și clădirea administrativă, cu finanțare prin PNRR, Consiliul Județean Arad și bugetul local.
Un alt obiectiv important îl reprezintă reabilitarea termică a sălii de sport, proiect finanțat prin AFM, Consiliul Județean Arad și bugetul local.
De asemenea, administrația locală a modernizat Drumul Comunal 24, pe tronsonul Șepreuș–Satul Nou, cu finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, Consiliul Județean și Consiliul Local.
Lucrările continuă însă. Printre proiectele aflate în derulare se află rețeaua de apă uzată, sistemul de supraveghere video în toată comuna, finanțat prin AFIR și bugetul local, precum și proiectele derulate prin PS 2023–2027.
Comuna beneficiază și de Programul Național „Masă Sănătoasă”, dar și de Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, prin care se realizează intabularea gratuită a imobilelor din intravilan.
Un alt proiect important îl reprezintă reabilitarea Drumului Comunal 123, Șepreuș–Apateu, investiție finanțată prin Consiliul Județean Arad.
„Deci, nu am stat cu mâinile încrucișate. Am alergat. Fără alergare nu faci nimic în ziua de azi”, a punctat primarul Ioan Pintean.
Iar administrația locală are deja în vedere noi investiții. Printre acestea se numără extinderea rețelei de apă uzată, etapa a doua, reabilitarea clădirii Primăriei și construirea unui complex sportiv.
Am discutat și despre Zilele Comunei, manifestare care, după cum mi-a explicat edilul, nu este privită doar ca o sărbătoare, ci și ca un moment de întâlnire pentru comunitate.
„Unii cetățeni au fost deranjați de organizarea Zilelor Comunei, dar trebuie să spunem că aceste întâlniri culturale au fost solicitate chiar de cetățeni. Eu cred că sunt benefice. Oamenii se întâlnesc, discută între ei, mai uită pentru câteva ore de greutăți și de probleme”, a spus primarul.
După câteva ore petrecute prin comună și apoi la sediul administrației locale, rămâne imaginea unei comunități în care se lucrează. Utilaje, șantiere, proiecte finalizate și alte investiții pregătite pentru perioada următoare.
I-am urat primarului Ioan Pintean succes în activitatea pe care o desfășoară zi de zi pentru comunitatea din Șepreuș.