(FOTO) Sebiș, orășelul de pe Criș, în permanență un adevărat șantier

by Sida Voicu

 

De marea sărbătoare a Sfântului Nicolae nu am putut să nu mă opresc în Sebiș văzând că se lucrează la niște străzi, la asfaltări și la rețeaua de apă.  Strada unde l-am întâlnit pe edilul șef, Cristian Feieș, era Strada Morii, unde firma câștigătoare a lucrării executa cu toate forțele modernizarea și asfaltarea acestei străzi.
Iată ce ne spune domnul Cristian Feieș primarul orașului: „Nu ezităm nici o oră privind modernizarea orașului nostru, mergem înainte nu așteptăm nimic de la nimeni, deci am pavat curtea spitalului, avem mai multe străzi asfaltate o să vedeți că se cunosc pentru că sunt proaspăt lucrate. Schimbăm coloana de la rețeaua de apă care este veche de când lumea, se lucrează la Școala Generală și ne pregătim printre altele si de Târgul de Crăciun care va avea loc în data de 20-21-22-23 decembrie în Piața Tineretului. Așadar, ce am realizat se vede cu ochiul liber, nu trebuie să spunem cetățenilor, că văd dumnealor. Dar să știți că suntem în permanență într-un proces de modernizare a comunității pe care o administrez, Sebiș și satele care-i aparțin Prunișor, Donceni și Sălăjeni“.

Sebișul se schimbă de la o zi la alta și asta se datorează celor care îl administrează, echipei primăriei, consiliul local și bineînțeles edilului șef Cristian Feieș, care nu este zi de la Dumnezeu să nu treacă pe străzile orașului ca să vadă pulsul cetățenilor privind modernizarea sau dacă au apărut probleme noi. Cam așa ar trebui să arate un primar căruia îi pasă de cetățeni. Noi nu facem altceva decât să-i urăm succes.

Sida Voicu

Facebook Comments