”Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie!”, este troparul care a străbătut astăzi din toate bisericile, mănăstirile și schiturile care au îmbrăcat haina de sărbătoare a penultimului Praznic Împărătesc din acest an bisericesc.
Unul dintre aceste multe locuri în care s-a făcut mărturia Schimbării la Față a Domnului este și Schitul ”Bunavestire” din Almaș, unde bucuria sărbătorii a fost cu atât mai mare, atât pentru obște cât și pentru credincioșii prezenți, cu cât în mijlocul acestora s-a aflat și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care în cuvântul de învățătură a subliniat că sărbătoarea de astăzi este ”vederea lui Dumnezeu în veșnicie”.
”Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos (Matei 17, 1-9) a avut loc pe Muntele Tabor, după ce îi anunțase pe ucenici despre Sfintele Sale Pătimiri și Înviere, precum și după un dialog purtat de Domnul cu Apostolii, despre „Cine zic oamenii că sunt Eu? Dar voi cine ziceți că sunt?”.
Prin Schimbarea la Față în prezența Apostolilor Petru, Iacob și Ioan, dar și a lui Moise și Ilie, a vrut să-i învețe, că El, Iisus Hristos, Omul care circulă printre ei, este și Dumnezeu. Astfel, Fiul lui Dumnezeu nu trebuie confundat cu niciun prooroc sau altă persoană cu puteri supranaturale.
Totodată, Mântuitorul dorește prin Schimbarea la Față să-i obișnuiască pe ucenici cu chipul Său transfigurat de după Înviere, cu slava Sa.
Sfinții Părinți interpretează momentul Schimbării la Față într-o lumină imaterială, ca pe un dar făcut Apostolilor, pentru ca ei să vadă dincolo de umanitatea Mântuitorului Hristos, lumina dumnezeirii Sale…”, a spus Preasfinția Sa.
Să fie, oare, praznicele acestea simple comemorări ale unor evenimente din Viața Mântuitorului și atât? Nu are cum să fie așa. Iar răspunsul ne vine atât din cuvintele scurtei cântări invocate chiar la începutul acestui text, în care după ce facem mărturia ”Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule”, cerem să ”strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare”, dar și din îndemnul Ierarhului care a subliniat că:
”Evenimentul acesta dumnezeiesc ne invită și pe noi la o schimbare interioară, la schimbarea sufletelor noastre, dacă dorim să-L vedem pe Dumnezeu prezent în viața și lucrarea de zi cu zi. Știm că fața exprimă omul, este oglinda sufletului nostru. Este necesar să ne întrebăm, uitându-ne în interiorul nostru: Cine sunt eu în fața lui Dumnezeu, în fața mea, în familie, în Biserică, în societate? Ce schimbare aduce rugăciunea în viața mea? Dar participarea la Sfintele Slujbe și Sfintele Taine ale Bisericii?
Participând la dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos ar trebui să vedem omul și lumea într-o lumină a darului lui Dumnezeu, iar pe El ca pe un loc în care să ne petrecem existența”.
Și tocmai pentru a nu trece prea ușor cu vederea aceste întrebări, poate mai necesare ca niciodată în contextul ultimelor evenimente care ne-au tulburat liniștea, le vom relua punctual:
Cine sunt eu în fața lui Dumnezeu, în fața mea, în familie, în Biserică, în societate?
Ce schimbare aduce rugăciunea în viața mea?
Dar participarea la Sfintele Slujbe și Sfintele Taine ale Bisericii?
Pentru că, cine știe, poate răspunzând astăzi ”fără perdea” la ele vom putea, fiecare în parte și toți împreună să facem din familie, comunitate, societate un loc în care să putem spune asemeni Sfântului Apostol Petru pe Muntele Taborului: ”Doamne, bine ne este nouă aici!”.
