În urmă cu două zile m-am oprit în Șepreuș. Motivul a fost că am văzut utilaje lucrând la o săpătură, pentru ceva construcție. Întorcându-mă de la Apateu, m-am oprit la sediul primăriei, unde am dat de domnul Ioan Pintean, primarul comunei.
I-am adresat întrebarea:
-
Ce se lucrează la ieșirea din localitate spre Apateu?
-
Acolo se construiește Stația de epurare, lucrare care putea fi începută de prin luna mai. De atunci tot s-a licitat și contestat de către firmele participante la licitație. Vă dați seama că aproape jumătate de an am stat pe contestații, timp în care câte se puteau face din această lucrare. Am stagnat, dar asta e, ca la noi la nimeni, a trebuit să așteptăm. Această Stație va deservi toată comuna și va fi o canalizare de 19 km de rețea. Avem proiect pe Anghel Saligny.
-
Dar am mai văzut multe lucrări executate sau în execuție în comunitatea care o păstoriți dumneavoastră?
-
Da, așa este. În primul rând vreau să vă precizez dumneavoastră, că ne cunoaștem de multă vreme, că la noi se lucrează în echipă. Orgoliile și alte lucruri urâte la noi nu sunt, eu am o colaborare foarte bună cu domnul viceprimar Adrian Râb, așa că se pot vedea lucrurile reale în teren. De ce vorbim? Drumul Șepreuș-Satul Nou este asfaltat, realizat 98%, lucrarea de la Dispensarul Uman. Aici am dori să aducem doi medici generaliști și un medic stomatolog.
Obiectivul are panouri fotovoltaice și pompe de căldură, lucrare finalizată de 80%. La fel avem și la sala de sport, grădiniță și școală. Am amenajat un loc de joacă pentru copii, deci ce s-a văzut am discutat. Mai avem proiect pentru asfaltarea străzilor de la periferia localității. Ați văzut și o nouă construcție care se ridică, dar de aceasta vom vorbi mai târziu.
Am trecut prin câteva săli de clasă de la școală și de la grădiniță. Nu cred că au copiii din mediul urban condițiile pe care le au cei de la Șepreuș. Am văzut toalete moderne, căldură și tot ce trebuie să fie pentru un învățământ modern.
Comuna Șepreuș este o comună întreținută, curată tot timpul, cu cetățeni harnici și omenoși. Asta poți să o constați și de la cei care administrează comuna. Nu vezi un cetățean așteptând pe holuri pentru a-și rezolva problemele.
Pentru cele constatate, noi îi felicităm și le dorim succes în tot ceea ce fac.