Întotdeauna Nedeia de la Hălmagiu a fost renumită. Chiar și în alte vremuri a avut locație de desfășurare la Gară, la Hălmagiu. După aceea, cum am precizat anterior într-un articol, a fost mutată pe Dealul Șortocului, după care alții s-au gândit să aibă ca locație de desfășurare tocmai în parcul din centrul Hălmagiului, neținând cont că se distruge parcul amenajat frumos cu flori, iar comercianții nu puteau participa cu diferite produse, la fel și meșterii populari, din lipsa spațiului.
Ei, automat, odată ce Gheorghe Dărău a câștigat mandatul de primar, a trecut în agenda de lucru schimbarea locației nedeiei, găsind alt loc de desfășurare, deoarece i-au cerut mulți localnici acest lucru.
Ajungând la vârsta pensionării, văzând că comunitatea din care face parte cam bate pasul pe loc, a hotărât în familie că va candida pentru funcția de primar, așa cum am arătat, câștigând mandatul ușor. Și-a format o echipă de încredere, cu care muncește pentru comunitatea pe care o păstorește.
Ce a făcut pentru comunitate a fost prezentat în coloana publicației noastre, dar ne axăm acum pe o activitate culturală și anume schimbarea locației de desfășurare a Nedeii Țării Hălmagiului, care încheie nedeiile de pe Valea Crișului Alb.
Să revenim la nedeia care a suferit această modificare de locație, din Dealul Șortocului în centrul Hălmagiului, unde, până la urmă, erau alte interese, dar lăsăm cetățenii să spună despre acea vreme.
Edilul comunei, Gheorghe Dărău, când a preluat frâiele comunității, împreună cu Consiliul Local au hotărât să schimbe locația nedeii într-o zonă superbă, cu un peisaj deosebit de frumos: Valea Găinii, care străbate locația, și Dealul Lupinei, acoperit cu vegetație și arbori.
A fost amenajată o scenă impecabilă, împodobită cu flori naturale, vestiare pentru artiști, grupuri sanitare, spații marcate pentru comercianți și locuri de parcare. „Am ajuns până în apropierea Gării cu parcările”, ne spune edilul comunei.
În cele două zile de activitate culturală l-am însoțit pe domnul primar Gheorghe Dărău printre oameni, care, la tot pasul, l-au oprit felicitându-l pentru organizarea și desfășurarea sărbătorii.
La eveniment au participat mii de spectatori, atât localnici, cât și din zonele vecine, dar și din județele Hunedoara, Alba și Bihor. Prezenți au fost și meșterii populari.
Iată ce ne spune domnul primar Dărău:
– Această locație nouă ne va aduce și beneficii. Vom avea o expoziție de utilaje agricole, este o locație superbă pentru așa ceva.
Am în vedere să amenajez niște căsuțe pe acest spațiu, unde turiștii, în weekend, să poată să vină. Avem ce să le prezentăm și să le oferim în zonă, având în vedere că zona noastră a beneficiat de multe lucruri și încă mai sunt, dar la toate trebuie muncă și alergătură.
Deci, în concluzie, încă o așa organizare nu am întâlnit până acum în județul nostru. Din punct de vedere al soliștilor de muzică populară au fost artiști consacrați, iar în mijlocul evenimentului nu a lipsit domnul Gelu cu bunătățile lui de Hălmagiu și, de pe mesele din partea Primăriei, plăcinta tradițională a zonei, cu brânză dulce și sărată.
La eveniment a participat tot stafful PNL, în frunte cu europarlamentarul și președintele filialei județene, domnul Gheorghe Falcă, care a apreciat munca și strădania edilului-șef Gheorghe Dărău.
Domnul președinte Iustin Cionca a ținut să treacă pe la mesele meșterilor populari, precizând un lucru unui meșter de confecționat ii românești: „Acestea trebuie să le vedem pe tinerii noștri, care ne vor duce mai departe tradiția și portul românesc.”
Programul din a doua zi a ținut până la ora 22.
În prima zi de program a fost OFFROAD demonstrativ, iar în a doua parte a zilei, ca de obicei la români, orice sărbătoare începe cu o slujbă, care a fost oficiată de către preotul paroh, slujbă de sfințire a troiței. Apoi pe scenă au urcat Formația de dansuri cu Grupul Vocal al Liceului Tehnologic „Moga Voievod” din Hălmagiu, Grupul Vocal Junii Hălmagiului, Grupul Vocal Bujorii Vârfureni, Grupul de copii condus de Luiza Ghilea, Frații Tulea și alți copii.
Au urcat pe scenă artiști consacrați: Simona Costin, Puiu Codreanu, Ramona Vița, Vasile Conea, Marius Cîrnu, Iasmina Marta, Ioana Gavrilă, Narcisa Sărac, Cosmin Cascadoru și Cosmin Marta.
Programul a fost prezentat de domnul Radu Popoviciu, iar organizatorii au fost Primăria și Consiliul Local Hălmagiu, Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean.
Organizarea care a fost anul acesta la acest eveniment nu a fost niciodată, au precizat mai mulți localnici.
Iar asta se datorează, în primul rând, edilului Gheorghe Dărău.
Noi îi urăm succes și mai departe și o colaborare așa cum a fost până acum cu presa.
(FOTO) Noua locație a transformat Nedeia Țării Hălmagiului într-o sărbătoare de și mai mare amploare