Orice început, pentru a fi așezat sub cupola bucuriei și nădejdii de bine, trebuie să fie atât de plin de sensuri și așezat pe o temelie atât de puternică încât, indiferent de câte greutăți am întâmpina odată cu trecerea timpului, să găsim mereu în el merindele necesare parcugerii întregii cărări.
Și ce început mai bun ar fi putut avea Anul Nou bisericesc, dacă nu chiar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, acea ”revărsare a bucuriei care a alungat întristarea”, ”dimineața și zorii care aduce lumii veșnică nemurire”, ”ușă a împărăției cerurilor cea preafrumoasă”? Iar dacă acestui început mai adăugăm un Festival George Enescu aflat în plină desfășurare, emoțiile învățăceilor care mâine se vor așeza pentru prima dată în bănci și comemorarea celor 147 de ani de la înveșnicirea ”Crăișorului Munților”, poate că ”Nădejdea noastră urcă dealul” în cele mai realiste moduri, după cum spune un frumos cântec popular.
”Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, din evlavioșii părinți Ioachim și Ana, ne determină să ne gândim la viața și biografia celei ce L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca Om, și totodată să urmăm pilda trăirii ei în lume.
Din punct de vedere teologic, Nașterea Fecioarei Maria reprezintă împlinirea profețiilor Vechiului Testament și „începutul mântuirii noastre”.
Este interesant că nu găsim în Sfânta Scriptură o biografie a Maicii Domnului, ci doar pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfântului Ioan Botezătorul. Vedem smerenia Fecioarei Maria, care renunță și la biografie.
Cine dintre noi renunță la biografia vieții sale în a o expune? Toți ne lăudăm la zi aniversară și nu numai, cu parcursul vieții noastre, cu cv-ul performanțelor!
Rod al harului, rugăciunii și lacrimilor, Fecioara Maria s-a deschis spre infinitul dumnezeiesc, purtând în ființa și brațele ei pe Cel necuprins, prin Care s-a zidit universul. Bătrânii și Drepții Ioachim și Ana erau triști și suferinzi nu doar pentru faptul că nu aveau un copil, ci mai ales pentru că acest lucru era condamnat, era semnul blestemului și îi expunea în fața comunității. Cei care nu aveau copii, simbolizau lumea, omul, omenirea cea fără de har, care pierduse harul, pierduse binecuvântarea prin păcat.
Se născuseră miliarde de copii, ce mai conta încă unul? De ce trebuia să forțeze Dumnezeu lucrurile cu niște oameni bătrâni? Aici nu avem de-a face cu natura obișnuită a lucrurilor, ci avem de-a face cu un eveniment special al lui Dumnezeu. Omul nu se naște pentru el, ci pentru Dumnezeu.
Biografia Maicii Domnului aparent inexistentă în Evanghelie este cuprinsă în Dumnezeu, fiindcă biografia umană a Fiului lui Dumnezeu începe în pântecele ei, în ființa ei, iar ființa ei se scufundă în Dumnezeu, așa cum va spune Sfântul Apostol Pavel: „Viața noastră s-a ascuns cu Hristos în Dumnezeu”. Ea are o biografie proiectată în veșnicie și este semnată de Proorocul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu al cărui nume va fi Emanuel”. Această biografie este completată de Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te cea plină de har, Domul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!”
Noi facem portretul unui om în diferite feluri, după cum a lucrat, după cum s-a comportat etc. Fecioara Maria își va face o autobiografie doxologică, nu megalomană, nu personală și egoistă, ci va spune: „Mărește suflete al meu pe Domnul” și „S-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu că, iată, a căutat spre smerenia roabei Sale și, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile!”
Observăm cu toții ce autobiografie contemplativă în lumina legăturii și ascultării de Dumnezeu!
Astfel, învățăm de la „Maica Luminii” (ea a purtat în brațe pe Cel ce a zis despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce vine după Mine, nu va umbla în întuneric”), să umblăm pe calea vieții în lumina învățăturii Fiului lui Dumnezeu. Fecioara Maria ne învață să-L iubim pe Dumnezeu, să iubim familia, să purtăm de grijă părinților și copiilor. Ea ne arată că nu performanțele tehnice și biografia științifică ne vor dărui viața veșnică, ci ascultarea de voia lui Dumnezeu.
Să nu uităm că părinții și copiii formează familia Bisericii Domnului Iisus Hristos. Fiind la început de an școlar, ne rugăm pentru toți semenii noștri și în special pentru profesori și școlari, ca Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos să reverse peste ei harul sfânt și darul cunoașterii, lumina înțelepciunii și iubirea vieții, pentru a fi lumină lumii, bucurie și folos familiei, Bisericii și poporului lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în cuvântul de învățătură așezat la sufletele credincioșilor din Parohia Țebea și nu numai.
Parohie care, astăzi, la Praznicul Nașterii Maicii Domnului, s-a putut bucura de Liturghie Arhierească, prin participarea atât a ierarhului arădean cât și a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Ierarhi aflați acolo tocmai pentru a face pomenirea lui Avram Iancu, la împlinirea celor 147 de ani de la mutarea la cele veșnice.
Așadar, la adăpostul unui Praznic atât de frumos și înălțător, de lângă gorunul lui Horea, din fața bisericii cu tricolor și la mormântul celui care a știut uni sufletele sub puterea aceluiaș dor al ”națiunii fericite”, ”Crăișorul Munților, s-a săvârșit o slujbă de pomenire. Slujbă de pomenire pentru Avram Iancu și pentru toți moții împreună-luptători.
”În fața bisericii, între Mormântul Domnului Iisus Hristos (simbolizat de Sfânta Masă din Sfântul Altar) și mormântul lui Avram Iancu, am înălțat rugăciuni către Dumnezeu ca să primească jertfa eroilor români, credința și dragostea lor față de Biserica și neamul românesc. Se împlinesc 147 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Avram Iancu și 170 de ani, de când el a condus Țara Moților și armata românilor transilvăneni. Bunicul lui, Gheorghe Iancu a fost preot ortodox în Vidra de Sus, iar părinții săi Alisandru și Maria au fost buni creștini și români. Contemporan cu Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, Avram Iancu a conlucrat cu acesta la edificarea națiunii române din Transilvania, dobândirea drepturilor și dezvoltarea spiritual-culturală.
De la Mormântul Domnului am primit învierea și viața, de la mormântul lui Avram Iancu primim testamentul istoric de a ne păstra identitatea românească și credința în Dumnezeu.
Am fost cu toții la mormintele bunicilor și părinților noștri și ne-am recules în rugăciune. Ce ne-au spus ei? Să ne iubim Familia, Biserica și Țara.
Aici, la mormântul său, Avram Iancu ne spune aceleași lucruri și mai mult: să ne jertfim pe altarul țării și al credinței strămoșești, așa cum a făcut el si moții lui”, a spus ierarhul arădean.
Duminică, 8 septembrie 2019. O zi cât o piatră de hotar.
La mulți ani tuturor celor care astăzi vă bucurați de purtarea frumosului Nume al Maicii Domnului!
