(FOTO) Mii de vizitatori au participat la prima zi a târgului „Suflet de România” de la Săvârșin

by Florian Popa

Sâmbătă, 26 aprilie, mii de vizitatori din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Bihor și din alte zone ale țării au fost prezenți la deschiderea sezonului de vizitare a Domeniului Regal Săvârșin, prilejuită de festivalul „Suflet de România”, ediția a III-a.

Evenimentul a avut loc la Casa Ceaiului din Satul Regal, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu. Alături de Majestatea Sa s-au aflat Principesa Sofia și Principesa Maria. În discursul rostit, Majestatea Sa a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea festivalului și la pregătirea Satului și a Parcului Regal pentru sezonul de vizitare.

La deschidere au fost prezente personalități din instituțiile Statului și din societatea civilă, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice.

Festivalul „Suflet de România” reunește în acest an 80 de meșteșugari, artiști populari și organizații din toată țara: de la Iași, Suceava, Satu-Mare, Zalău și Oradea, până la comunități apropiate din județele Hunedoara, Timiș și Arad. Vizitatorii au avut ocazia să admire obiecte lucrate în lemn, lut, ceramică, sticlă sau metal și să deguste preparate tradiționale.

Majestatea Sa, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria au vizitat standurile expozanților, degustând bucate tradiționale și apreciind măiestria meșteșugarilor.

În cadrul evenimentului, Fratele Ștefan, călugăr franciscan al Ordinului Minoriților de la Parohia Catedralei Romano-Catolice din Arad, a ținut un moment de reculegere și rugăciune în memoria Papei Francisc, invitând întreaga audiență să se alăture.

În continuare, Principele Radu a transmis un mesaj din partea Majestății Sale participanților, exprimând aprecierea Familiei Regale față de păstrarea și promovarea tradițiilor autentice românești. De asemenea, au adresat câteva cuvinte doamna Gabriela Sârbu, reprezentant al Profi România, și domnul Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin, gazda evenimentului.

Facebook Comments