În cele din urmă, vom scrie în mare despre importanța și caracteristicile târgurilor din Hălmagiu, dar înainte vom preciza că, din străvechi timpuri și până azi, târgurile s-au ținut și se țin în ziua de sâmbătă. În timp, piața și-a schimbat locația.
Pe lângă târgurile săptămânale, mai erau și sunt încă târgurile mari, numite „bulciuri”. Ele se deosebesc de târgurile săptămânale prin participarea unui număr mare de cumpărători și vânzători de mărfuri, de exemplu: cereale, alimente, îmbrăcăminte, cai, boi, vaci, oi, capre și porci. Din păcate, acest sector, cel al animalelor, a dispărut din piața și târgurile din Hălmagiu. Motivele le știm, deoarece asta se întâmplă peste tot în țară.
Hălmagiu are cinci „bulciuri” mari, reprezentând fiecare câte un anotimp, cu excepția iernii, când sunt două. Unul este la începutul iernii, în decembrie, și se numește bâlciul Sfântului Nicolae, iar al doilea este în prima sâmbătă din Postul Paștelui. Acesta este cunoscut până în zilele noastre sub numele de „Târgul nevestelor”, „Târgul mireselor” sau „Târgul sărutului”. Al treilea „bulci“ se ține în sâmbăta Floriilor, care este primăvara. Un alt „bulci“, mai puțin important, este bâlciul Sfântului Petru, tocmai la începutul verii. Ultimul „bulci“ este cel din august, cunoscut sub numele de „bulciul“ Sfintei Maria.
Am avut o zi frumoasă de bulciul Sfântului Toader, lume multă, tineri și vârstnici adunați în grupuri discutau ce era odată de bulciul Sfântului Toader în piața din Hălmagiu. De-abia puteai străbate piața de animale, astăzi bate vântul. Ne-am trezit în piața de animale cu vechituri.
Această zonă, alcătuită din comunele Hălmagiu, Hălmăgel și Vârfurile, era una dintre cele mai puternice din punct de vedere al creșterii animalelor în județul nostru. Acolo unde erau trei, patru și chiar cinci capete de animale, au dispărut. Motivele le cunoaștem cu toții. Tinerii sunt plecați, iar cei în vârstă nu mai pot lucra, și, cu toate astea, munca țăranului nu este plătită. Dar, în schimb, la Hălmagiu, în fiecare sâmbătă, puteți consuma cei mai renumiți mititei și virșli de Hălmagiu, bio.
Iată ce spun câțiva cetățeni din satul Brusturi:
- Nu mai avem încredere în nimeni, vedeți și dumneavoastră ce era odată aici, în această piață, mai ales acum, de această sărbătoare de Sfântul Toader: sute de vaci, porci, capre, oi, cai. Acum, în locul lor, sunt vechituri.
- Nu știm unde am mai putea ajunge, au precizat niște crescători de animale.
- Da, așa este, din păcate, minciuna merge înainte, a precizat alt cetățean din Luncșoara.