(FOTO) Eclipsa parțială de Lună văzută de la Arad

by Cristian Dobre

Spectacol nocturn oferit de Lună. Pe fondul unui cer perfect senin, Eclipsa parțială de Lună din noaptea de 16 spre 17 iulie a putut fi văzută fără ajutorul vreunui telescop pe întreg teritoriul României.

Dincolo de spectaculozitatea  acestor fenomene, eclipsele de Lună furnizează specialiştilor date extrem de importante privind atmosfera Pământului, gradul de poluare a acesteia, efectele radiaţiei solare asupra atmosferei şi altele, Luna comportându-se ca un ecran pe care putem „citi” particularităţile atmosferei Pământului. Eclipsele de Lună sunt folosite şi pentru măsurarea vitezei de răcire a scoarţei lunare, în intervalul în care aceasta este lipsită de căldura Soarelui, potrivit www.astro-urseanu.ro

Următoarele două eclipse de Lună vizibile din România se vor produce în ianuarie 2020 şi respectiv în iunie 2020, ambele fiind prin penumbră. După o pauză de mai bine de un an, în mai 2022 vom putea observa de pe teritoriul ţării noastre o eclipsă totală de Lună.

În Arad, Eclipsa parțială de Lună din această seară și-a desfășurat spectacolul după cum urmează:

Credit foto: Mircea Dan Irimescu

Facebook Comments