Anul acesta, în ziua de 29 mai, poporul român sărbătorește Înălțarea Domnului nostru Isus Hristos, o zi cu profundă semnificație spirituală și, totodată, și Ziua Eroilor, moment de recunoștință față de cei care și-au dat viața pentru noi în Primul și Al Doilea Război Mondial.
În mai multe localități din județul nostru s-au desfășurat evenimente unde au participat reprezentanți ai instituțiilor statului.
În parcul din orașul Sebiș este amenajat Monumentul Eroilor, acolo unde s-a desfășurat acest eveniment. Din partea instituțiilor statului au participat: primarul orașului Sebiș, Cristian Feieș, viceprimarul și alți funcționari din administrație.
Au mai fost prezenți reprezentanți din partea Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor, Silviculturii, Sănătății, Învățământului, pensionari, cadre didactice și copii.
Slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de părintele protopop Beni Ioja, care a prezentat semnificația celor două evenimente care au avut loc în această zi de Înălțarea Domnului.
Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din partea instituțiilor.
La Șepreuș, primarul Ioan Pintean a ținut să ne invite la acest eveniment de mare importanță pentru cetățenii Șepreușului, cu depuneri de coroane și ridicarea parastasului în memoria eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial, precum și a eroilor Rebeliunii din anul 1949 din comuna Șepreuș.
Cu această ocazie, preotul paroh a susținut o slujbă de pomenire a eroilor, după care au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din partea instituțiilor statului.
(FOTO) Dublă sărbătoare la români: Înălțarea Domnului nostru Isus Hristos și Ziua Eroilor