(FOTO) „Așa-i jocul pe la noi!”. Cântec, joc și voie bună la Festivalul Internațional de Folclor de la Arad

by Dana B.

Astăzi, 14 mai 2017, începând cu ora 10, la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Judeţean Arad, Palatul Copiilor din Arad în parteneriat cu Inspectoratul Județean Arad și Centrul Cultural Județean din Arad a organizat Festivalul Internaţional pentru copii şi tineret „Aşa-i jocul pe la noi”, ajuns la ediţia a XXIII-a.

Scena festivalului a fost animată cu multă culoare, cântec, joc, emoție și voie bună de reprezentanții ansamblurilor din următoarele județe: Arad-Palatul Copiilor (grupa de performanță și grupa de avansați) și Pecica-Păstrătorii Tradiției, Timiș- Centrul de Cultură și Artă Timișoara și Palatul Copiilor, Sibiu- Palatul Copiilor, Gorj-Palatul Copiilor, Caraș Severin- Teregova, Olt-Corabia, Covasana- Întorsura Buzăului. De asemenea pe scenă au urcat și reprezentanții Ungariei-Gyula.

Având în față un juriu format din Profesor Filaret Cristescu (Caraș-Severin), Prof. coregraf Nistor Viorel, Profesor Adrian Dobândă- profesor instrument, Profesor Cristian Dobândă- profesor instrument, Profesor canto Laura Roșu (Palatul Copiilor Arad) și Profesor Vasile Peri- coregraf dar și organizatorul festivalului, ansamblurile folclorice au fost invitate pe scenă de gazda evenimentului  Alexandra Drăgan, care a impresionat atât prin prezența de spirit cât și prin frumosul costum popular purtat.

Chiar și în fața unui public format în mare parte din părinți și rude ale participanților la concurs, ansamblurile, odată urcate pe scenă, au dat dovadă de multă determinare, profesionalism, bucurie și dragoste față de tot ce înseamnă costum, cântec și joc popular.

Dacă anul trecut, la cea de a XXII-a ediție a acestui Festival, bucuria a fost umbrită de nefericitul accident de circulație în urma căruia  și-au pierdut viața patru reprezentanți ai echipei ce se îndrepta de la Iași spre Arad, anul acesta pot spune că bucuria nu a putut fi deplină datorită absenței din public a unui prieten drag plecat mult prea devreme dintre noi, care de altfel ne invitase anul trecut la acest eveniment, dar care cu siguranță s-a bucurat  de dincolo de gardul veșniciei de toată culoarea acestui festival din care a făcut parte și fiul său.

La capătul unui astfel de moment nu poți decât să te alături marelui George Enescu și să afirmi că: „Folclorul nu numai că este sublim dar te face să înţelegi totul. E mai savant decât toată muzica aşa zisă savantă. Folclorul e mai melodic decât orice melodie; poate fi duios, ironic, vesel, drag…”

 

Facebook Comments