FOTBAL - CM 2014: CROATIA - MEXIC 1-3

FOTBAL - CM 2014: CROATIA - MEXIC 1-3
Echipa Mexicului a învins formația Croației cu scorul de 3-1 (0-0), luni pe ''Arena Pernambuco'' din Recife, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), și s-a calificat în optimile de finală ale competiției. Mexicanii, cărora le era suficient și un egal, s-au impus prin golurile marcate de Rafael Marquez (72), Andres Guardado (75), Javier Hernandez (82) și vor juca în optimi cu Olanda, câștigătoarea Grupei B. Pentru croați a marcat Ivan Perisic (87). Croația a fost echipa care a avut inițiativa, obligată să câștige pentru a se califica, dar mexicanii au fost cei care au ratat prima ocazie, uriașă, prin Herrera, care a tras de la 25 de metri în bara porții lui Pletikosa, la prima acțiune mai consistentă a echipei sale (16). Mexicul a riscat destul de puțin, croații fiind cei interesați să atace, dar nu au reușit să își creeze ocazii prea clare. O situație notabilă a fost în minutul 40, când Srna a trimis din lovitură liberă de la circa 28 de metri peste transversală. Meciul a fost destul de tensionat, între jucătorii celor două formații existând mai multe clinciuri pe parcursul jocului. Nici în repriza a doua jocul nu s-a schimbat, fiind tot unul încâlcit, în care croații au părut că macină în gol, nereușind să găsească soluțiile pentru desfacerea defensivei mexicane. ''El Tri'' a avut cea mai bună oportunitate din debutul reprizei secunde, dar Srna a respins cu mâna din propriul careu, ca un veritabil portar, la șutul lui Guardado, fără ca arbitrul să acorde penalty-ul cuvenit (64). Echipa lui Miguel Herrera a fost aproape de gol și în minutul 66, dar Pletikosa a respins șutul centrare al lui Aguilar. Mexicul a avut o prestație mult mai consistentă față de prima repriză și golul a venit firesc, căpitanul Marquez marcând cu capul, după un corner bătut de Herrera (72): 0-1. Croația căzut psihic și a primit și al doilea gol, după o fază frumoasă, reușita fiind semnată de Andres Guardado, care a parafat practic calificarea meciului în optimile de finală (75): 0-2. Echipei croate i-a fost refuzat și golul de onoare (78), de către Hector Moreno, care a respins de pe linia porții mingea trimisă de Rebic, după un slalom al atacantului Fiorentinei. Javier ''Chicharito'' Hernandez și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, după un corner (82), iar mexicanii încercau câștigarea grupei: 0-3. Ivan Perisic a reușit golul de onoare al croaților și a clarificat situația din grupă — Mexicul pe locul secund: 1-3 (87). Croația a încheiat urât meciul, cu o intrare brutală a lui Rebic la Pena, pentru care tânărul atacant a fost eliminat (89). Perisic a fost aproape de ''dublă'', dar Ochoa a reținut reluarea sa din apropiere (90+1). Croația părăsește competiția în urma unui joc mai slab, deși a evoluat foarte bine în primele două jocuri, cu Brazilia (1-3) și Camerun (4-0). Croația — Mexic 1-3 (0-0) Au marcat: Ivan Perisic (87), respectiv Rafael Marquez (72), Andres Guardado (75), Javier Hernandez (82). Recife, ''Arena Pernambuco'': 41.212 spectatori Cupa Mondială 2014 — Grupa A Au evoluat echipele: Croația: 1. Stipe Pletikosa — 11. Darijo Srna (căpitan), 5. Vedran Corluka, 6. Dejan Lovren, 2. Sime Vrsaljko (20. Mateo Kovacic, 58) — 7. Ivan Rakitic, 3. Danijel Pranjic (9. Nikica Jelavic, 74) — 4. Ivan Perisic, 10. Luka Modric, 18. Ivica Olic (16. Ante Rebic, 69) — 17. Mario Mandzukic. Selecționer: Niko Kovac. Rezerve neutilizate: 12. Oliver Zelenika, 23. Danijel Subasic — 8. Ognjen Vukojevic, 13. Gordon Schildenfeld, 14. Marcelo Brozovic, 15. Milan Badelj, 19. Sammir, 21. Domagoj Vida, 22. Eduardo da Silva. Mexic: 13. Guillermo Ochoa — 2. Francisco Rodriguez, 4. Rafael Marquez (căpitan), 15. Hector Moreno — 22. Paul Aguilar, 6. Hector Herrera, 23. Jose Juan Vazquez, 18. Andres Guardado (8. Marco Fabian, 84), 7. Miguel Layun — 10. Giovani Dos Santos (14. Javier Hernandez, 62), 19. Oribe Peralta (21. Carlos Pena, 79). Selecționer: Miguel Herrera. Rezerve neutilizate: 1. Jesus Corona, 12. Alfredo Talavera — 3. Carlos Salcido, 5. Diego Reyes, 9. Raul Jimenez, 11. Alan Pulido, 16. Miguel Ponce, 17. Isaac Brizuela, 20. Javier Aquino. Arbitru: Ravșan Irmatov; arbitri asistenți: Abduxamidullo Rasulov (ambii din Uzbekistan), Bahadîr Kocikarov (Kîrghizstan); arbitru de rezervă: Neant Alioum (Camerun) Cartonașe galbene: Rakitic (9), Marquez (39), Vazquez (66). Cartonaș roșu: Rebic (89). Sursă: AGERPRES