FOTBAL – CM 2014: AVANCRONICA MECIULUI OLANDA – COSTA RICA

by Sorin Haut

Meciul dintre Olanda și Costa Rica, programat sâmbătă, la Salvador (23,00, ora României), pare cel mai dezechilibrat dintre sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia.

Cele două echipe se vor întâlni în premieră, latino-americanii fiind, fără îndoială, surpriza ediției din acest an a competiției, când au reușit să se califice pentru prima oară în sferturile de finală.

Costaricanii nu au pierdut niciunul din cele trei meciuri susținute cu echipe europene la Cupa Mondială 2014, învingând Italia (1-0) și remizând cu Anglia (0-0) și cu Grecia (1-1, 5-3 la loviturile de departajare), după ce au debutat cu un neverosimil 3-1 cu Uruguay.

Costa Rica ar putea deveni prima echipă din CONCACAF care ajunge în semifinalele Cupei Mondiale după SUA, la ediția inaugurală, din, 1930.

Triplă vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010), Olanda a reușit să câștige de trei ori la CM 2014 după ce a fost condusă, egalând performanța RFG din 19070.

Olanda, cu Robben, Sneijder și van Persie, are cel mai bun atac dintre echipele de la CM 2014, cu 12 reușite în patru partide, dar a evitat cu mari emoții eliminarea în optimi, în fața Mexicului, cu două goluri marcate în finalul jocului.

”Portocala mecanică” nu va avea un om de bază, mijlocașul defensiv Nigel De Jong, indisponibil pentru restul turneului, iar posibili înlocuitori sunt Daley Blind, Jonathan de Guzman sau Jordy Clasie.

De partea cealaltă, ”Los Ticos” nu îi vor avea pe fundașii Roy Miller (accidentat) și Oscar Duarte (suspendat), în timp ce portarul Keylor Navas, eroul din meciul cu Grecia, a acuzat o accidentare la umăr.

Căpitanul costarican Bryan Ruiz este un bun cunoscător al fotbalului olandez, după ce a evoluat la Twente Enschede și la PSV Eindhoven (în ultimele șase luni).

Meciul de pe ”Arena Fonte Nova” (52.048 locuri) va fi arbitrat de Ravșan Irmatov (Uzbekistan).

Echipele probabile:

Olanda: 1. Jasper Cillessen — 7. Daryl Janmaat, 3. Stefan de Vrij, 2. Ron Vlaar, 4. Bruno Martins Indi, 15. Dirk Kuyt — 5. Daley Blind, 8. Jonathan de Guzman — 10. Wesley Sneijder — 9. Robin van Persie (căpitan), 11. Arjen Robben. Selecționer: Louis van Gaal.

Costa Rica: 1. Keylor Navas — 16. Cristian Gamboa, 4. Michael Umana, 3. Giancarlo Gonzalez, 2. Johnny Acosta, 15. Junior Diaz — 10. Bryan Ruiz (căpitan), 5. Celso Borges, 17. Yeltsin Tejeda, 7. Christian Bolanos — 9. Joel Campbell. Selecționer: Jorge Luis Pinto (Columbia).

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments