Fostul senator Ioan Crețu a murit la 83 de ani

by Adrian Pavel

Ioan Crețu a încetat din viață. 

A fost o personalitate marcantă a Orașului Ineu, având distincția de cetățean de onoare a Orașului Ineu. A fost director al Spitalului Orășenesc Ineu, fiind de profesie medic chirurg. A avut două mandate de senator în Parlamentul României, fiind președintele Comisiei de Sănătate din Senat, contribuind din această poziție semnificativ în ceea ce privește construcția Spitalului Orășenesc Ineu, mai apoi fiind ales consilier județean și consilier local. În legislatura 1996-2000, Ioan Crețu a inițiat trei propuneri legislative care au fost promulgate ca legi.

În anul 2019 la Gala Excelenței în Sănătate organizată de către Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, a fost premiat cu o diplomă de onoare pentru întreaga activitate.

S-a stins pe patul de spital în Timișoara la venerabila vârstă de 83 de ani, ieri 16.05.2022.

„Priveghiul va avea loc marți 17.05.2022, și miercuri 18.05.2022, iar înmormântarea va avea loc joi 19.05.2022, ora 13:00 la Capela Cimitirului Orășenesc!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, a scris primarul Ineului, Călin Abrudan, pe pagina sa de Facebook. 

Facebook Comments