Fostul ministru Daniel Chiţoiu, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă

by Cristian Dobre

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă. Acesta s-a aflat joi la Parchetul Tribunalului Argeş pentru a fi audiat în legătură cu accidentul în care a fost implicat şi care s-a soldat cu decesul a două persoane.

Amintim că în 26 decembrie, Chiţoiu a fost implicat într-un accident pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, maşina sa pătrunzând pe contrasens şi cionindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. Oaltă persoană aflată în autovehicul a fost rănită.

Şi fostul ministru a fost internat în spital, deşi imediat după accident a fost fotografiat mergând alături de poliţist, fără a părea să aibă o problemă medicală. Internarea în spital este şi motivul pentru care audierea sa a fost amânată, aceasta fiind prima dată când apare în faţa anchetatorilor. Chiţoiu a fost externat în 2 ianuarie.

În acest dosar se face cercetări vizând infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, însă ulterior a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, având în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

Sursa: psnews.ro

Facebook Comments