Fostul ministru al sănătății din Vietnam a fost condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul testelor pentru COVID

by Andreea Radu

O instanță din Vietnam l-a condamnat vineri pe fostul ministru al sănătății Nguyen Thanh Long la 18 ani de închisoare după ce l-a găsit vinovat de luare de mită într-un scandal legat de cumpărarea kiturilor de testare a COVID-19, relatează hotnews.ro.
Long a fost acuzat în cadrul acestui dosar că a acceptat mite în valoare de 2,25 milioane de dolari de la o companie vietnameză care a corupt oficiali să comande un studiu care să arate că aceste kituri de testare a infecției cu coronavirusul au un cost de producție mai mare decât cel real. Kiturile au fost cumpărate apoi de autoritățile vietnameze la prețuri supraevaluate.
„Îmi pare rău, am greșit”, a declarat Long în timpul procesului, potrivit presei locale. Verdictul vine în contextul în care autoritățile vietnameze și-au intensificat campania anticorupție pe care au declanșat-o cu câțiva ani în urmă și care a dus la anchetarea inclusiv a unor înalți oficiali guvernamentali.
Printre cei care și-au dat demisia în urma investigațiilor se numără fostul președinte și premier vietnamez Nguyen Xuan Phuc și doi vicepremieri.

Facebook Comments