Fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa, a murit la 67 de ani

by Adrian Pavel

„Am aflat cu mare tristeţe vestea dispariţiei în această dimineaţă a colegului nostru social-democrat Mircea Duşa. În toate demnităţile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al apărării, de interne sau pentru relaţia cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Duşa şi-a făcut datoria cu onoare şi respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Mircea Duşa avea 67 de ani şi era membru PSD. A fost parlamentar, ministru al internelor şi, ulterior, al apărării în guvernele conduse de Victor Ponta, în intervalul 2012-2015.  În 2012, el a încercat să determine CCR să accepte validarea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, argumentând că cvorumul legal ar fi fost atins, pentru că numărul românilor cu rezidența în țară era mai mic decât cel din statistici, amintește G4Media. CCR a respins argumentele sale.
În 2015, Victor Ponta, care tocmai demisionase din funcția de premier, l-a propus pe Dușa premier interimar, dar președintele Klaus Iohannis l-a preferat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Înainte de Revoluție a avut diferite funcții în Partidul Comunist Român și consiliul popular al orașului Toplița: șef serviciu în perioada 1976-1986 și vicepreședinte între 1986 și 1990.
sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/mircea-dusa-a-murit-fostul-ministru-al-apararii-avea-67-de-ani-4385508?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekday-820

Facebook Comments