Fostul jucător al UTA-ei a semnat cu rivala Poli Timișoara

Fostul jucător al UTA-ei a semnat cu rivala Poli Timișoara
Un jucător crescut de UTA Arad a semnat cu marea rivală din vest. Mijlocașul Damian Daniel Isac, în vârstă de 25 de ani, s-a alăturat formației Politehnica Timișoara.
Născut la 31 ianuarie 2001, la Caransebeș, Isac evoluează pe postul de mijlocaș central și vine de la CSM Reșița. A crescut la CSȘ Caransebeș și la UTA, pentru care a jucat inclusiv la nivel de seniori, contribuind la promovarea arădenilor în sezonul 2019-2020 pe prima scenă a fotbalului românesc.
În carieră, Isac a bifat 42 de meciuri în SuperLigă și 45 de apariții în Liga 2, unde a marcat un gol. A fost, de asemenea, internațional de juniori și tineret al României, la categoriile U17, U19 și U21.
La prezentarea oficială, mijlocașul a declarat:
„Mulțumesc staffului tehnic, conducerii, pentru șansa acordată. Sunt foarte fericit că pot juca pentru acest club. Astăzi a fost primul antrenament, unul bun pentru mine. Îmi doresc să fiu sănătos și să pot să ajut echipa. Am mai fost coleg cu Andrei Gavrilă, cu Romario Benzar, David Popa, Vlad Morar și Robi Burlacu. Eu văd o luptă strânsă, un campionat bun, puternic, dar cred că trebuie să ne facem noi jocul nostru și să câștigăm fiecare meci. Suporterii sunt minunați, uniți. Ne dorim ca la fiecare meci să fie alături de noi, să ne împingă de la spate precum cel de-al 12-lea jucător pe teren. Contează foarte mult susținerea lor!”