Fostul gimnast Marius Urzică împlineşte 45 de ani

by Cristian Dobre

Fostul gimnast de performanţă Marius Daniel Urzică, campion olimpic, mondial şi european în proba de cal cu mânere, s-a născut la 30 septembrie 1975, la Topliţa, judeţul Harghita. A absolvit cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS) din Bucureşti.

A început gimnastica în 1981, la clubul CSŞ Gheorghieni, avându-l ca antrenor pe Iosif Ferenc, notează „Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România” – Volumul I (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002). Activează, apoi, cu dublă legitimare la AS Progym Gheorghieni – ANEFS Bucureşti, iar din 2000 la CS Dinamo Bucureşti. La lotul naţional s-a pregătit cu antrenorii Dănuţ Grecu, Aurelian Georgescu şi Ştefan Gal.

Pe plan internaţional, a debutat în 1991, la Istanbul (Turcia), unde a realizat primul său succes la juniori, titlul de campion balcanic la cal cu mânere, iar în 1993 a câştigat titlul de campion european de juniori. În 1994 participă la CE de seniori, unde cucereşte medalia de aur şi titlul continental la cal cu mânere. Tot în 1994, se impune şi pe plan mondial la cal cu mânere, intrând în posesia titlului suprem la CM de la Brisbane (Australia). În 1995, la Sabae (Japonia), face parte din echipa de gimnastică masculină care cucereşte prima medalie la un campionat mondial în proba pe echipe, clasându-se pe locul III, iar la cal cu mânere se clasează pe locul IV.

La JO din 1996 de la Atlanta (SUA), se impune, din nou, la aceeaşi probă, cucerind medalia de argint. Deşi se accidentează grav în concursul la inele din Cupa Americii (martie 1998), cu o voinţă şi muncă deosebite, reuşeşte să participe cu succes la Cupa Mondială de Gimnastică din mai 1998, de la Sabae, cucerind medalia de aur în proba favorită şi apoi în concursurile Grand Prix de la Glasgow (Marea Britanie), Zürich (Elveţia) şi Stuttgart (Germania), clasându-se, de asemenea, pe locul I. În 2001, la Grand Prix-ul de la Glasgow, campionul român a primit nota maximă (10.00), menţionează site-ul federaţiei de resort, www.romgym.ro.

În 1999, la CM de la Tianjin (China), câştigă titlul de vicecampion mondial la cal cu mânere.

Preocupat pentru perfecţionare şi inovaţie, a creat un nou element tehnic, la paralele, care-i va purta numele în codul de punctaj. La CE din anul 2000, de la Bremen (Germania), cucereşte titlul de campion european în proba sa favorită – cal cu mânere – şi pe cea de argint în proba pe echipe, iar la JO de la Sydney (Australia) din 2000, îşi îndeplineşte cel mai mare deziderat al său, devenind campion olimpic la cal cu mânere, fiind primul titlu olimpic pentru gimnastica masculină românească.

La CM din 2001, de la Gent (Belgia), cucereşte titlul de campion mondial în proba de cal cu mânere.

În 2002, obţine medalia de aur la Campionatul European din Patras (Grecia), tot la cal cu mânere.

La Olimpiada de la Atena (Grecia), din 2004, a cucerit medalia de argint la cal cu mânere şi cea de bronz cu echipa. În 2005, a obţinut argintul la Campionatele Europene desfăşurate la Debrecen, în Ungaria.

Marius Urzică s-a retras din competiţiile oficiale la sfârşitul anului 2005, dar nu a renunţat la sportul pe care l-a practicat de la o vârstă fragedă. A devenit antrenor de gimnastică la juniori la Clubul Sportiv Dinamo. A desfăşurat, în paralel, şi demonstraţii, înfiinţând, în 2006, „Romanian Golden Team”, o echipă de gimnaste şi gimnaşti români campioni, alături de care a transformat evoluţia sportivă în spectacol. Printre spectacolele oferite de echipa înfiinţată de Marius Urzică s-a numărat cel de la inaugurarea modernei săli de gimnastică din oraşul francez Angers, în 2008.

De la începutul anului 2010 a devenit antrenor în staff-ul tehnic al lotului masculin de gimnastică. În martie 2014, decide să renunţe la echipa naţională masculină de gimnastică, plecând în Qatar, unde antrenează o grupă de juniori, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, www.cosr.ro.

Pentru performanţele obţinute i s-a acordat titlul de maestru emerit al sportului, în 2000 i s-a conferit Ordinul naţional „Pentru Merit”, în grad de comandor, iar în 2008, Ordinul şi Medalia „Meritul Sportiv” clasa I.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments