Foștii deținuți închiși în condiţii necorespunzătoare ar putea primi bani

by Dana B.

Ministerul Justiţiei intenţionează introducerea în lege a acordării unor compensaţii financiare pentru deţinuţii care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoate, posibilitatea adoptării acestei măsuri fiind prevăzută în Calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie care a fost aprobat miercuri de Guvern.

„Ministerul Justiţiei întreprinde o analiză comprehensibilă cu privire la adoptarea unor modificări legislative în vederea acordării unei compensaţii financiare pentru persoanele care au acţiuni pendinte pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului sau care au vocaţia de a deschide o acţiune pe rolul Curţii”, se arată în calendadul aprobat de Guvern.

Astfel, compensaţia financiară în cazul cazării deţinuţilor în condiţii necorespunzătoare se va realiza după modelul recursului compensatoriu, iar de compensaţiile băneşti ar urma să beneficieze acei deţinuţi care nu au beneficiat de reducerea cu şase zile a pedepselor la fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii.

„Suma cuvenită unei persoane care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare (şi pentru care nu a obţinut în prealabil zile-câştig potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013) va fi obţinută prin înmulţirea acestor zile-câştig cu o sumă ce urmează a fi stabilită pentru fiecare zi-câştig”, se arată în Calendarul de măsuri publicat de Ministerul Justiţiei.

Oficialii ministerului şi-au propus ca termen pentru realizarea acestei măsuri primul semestru al acestui an.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments