Fost președinte CJ Arad, victima unui atac de tip mafiot. Autoturismele familiei au fost avariate

by Florian Popa

Fostul președinte al Consiliului Județean Arad Adrian Țolea a fost victima unui act de vandalism, vineri noaptea. Ambele mașini parcate în fața locuinței din Livada au rămas fără geamuri, în urma unui act pe care Țolea îl cataloghează drept mafiot. Fostul președinte CJA a solicitat prezența Poliției la fața locului, fiind în desfășurare o anchetă.
„Din păcate, am constatat că azi noapte mi-au fost vandalizate mașinile aflate în parcarea din fața casei, fără să se fi furat ceva. Evident, am chemat poliția iar ancheta este în desfășurare, la fața locului fiind prezenți și criminaliști. Atacul, de tip mafiot, s-a petrecut în jurul orei 01.00 azi noapte, când am auzit o bubuitură în fața casei. Fac un apel, pe această cale, la toți vecinii, din zona unde locuiesc, care au camere video instalate, să verifice filmările de azi noapte și dacă au imagini care pot ajuta să-mi scrie în privat.
Un astfel de atac nu poate fi catalogat decât ca un act de vandalism menit să intimideze”, scrie Adrian Țolea, pe pagina sade Facebook.

Țolea crede că atacul de vineri seară are un substrat politic, având legătură cu faptul că a candidat la Primăria Livada, iar oamenii care l-au susținut nu au fost de acord cu alegerea unui anumit consilier în funcția de viceprimar.

Facebook Comments