Fluierașul Cadar e paralel cu ce se întâmplă în județ. Încă n-a aflat de furtuna care a distrus parcul din Moneasa, în 2017

by Cosmin Mihuta

Fluierașul Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, nu prea știe ce se întâmplă în județul Arad. Altfel nu se explică unele dintre ieșirile sale în public, paralele cu realitatea din județ. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fluierașul Cadar ne spune că la Moneasa parcul arată jalnic și că pădurea a fost defrișată.

„Parcul din Moneasa a ajuns, în mandatul primarului PSD Ioan Nuțu Herbei, ca spațiile dintre liniile de tramvai din municipiul Arad (n.r. ăsta pare un atac la Bibarț sau nu?). Pădurile de pe raza comunei au fost defrișate fără jenă, ceea ce a afectat probabil și calitatea aerului de la Moneasa, dar rămâne să stabilească asta, eventual, procurorii“, scrie Cadar (sau cine i-o fi scris minunea de postare). Vicele CJA se plânge că ștrandul de la Moneasa este de vânzare, iar stațiunea este pustie, fără nicio atracție pentru turiștii tineri.

Probabil Cadar n-a aflat încă de faptul că în septembrie 2017, Moneasa a fost lovită de o furtună puternică, care a distrus parcul din centrul stațiunii, fiind doborâți zeci de copaci. În același timp, poate vicele Cadar n-a aflat că suntem în stare de alertă, instituită de colegii săi liberali, și totul este închis în stațiune, așa că nu avea cum să vadă altă imagine, decât una tristă.

Dar ne-am obișnuit deja cu intervențiile și autogolurile fluierașului Cadar, care nu mai departe de acum două săptămâni îl acuza pe senatorul Fifor că nu a donat bani sistemului sanitar arădean, ca realitatea să arate că de fapt lucrurile au stat exact pe dos, iar Fifor donase 5.000 de lei spitalului din Lipova.

Facebook Comments