Florin Tripa: „Producătorii din sectorul pescuitului şi acvaculturii vor beneficia de ajutoare de stat“

by Andreea Radu

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților a avizat proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susţinere a producătorilor din sectorul pescuitului şi acvaculturii. Prin acest program, se are în vedere acordarea de ajutoare de stat producătorilor din sectorul pescuitului și acvaculturii, un sector care în prezent nu beneficiază de subvenții.

„La ora actuală, România înregistrează un grav deficit în acest sector, importând anual peste 100.000 de tone de pește și produse pescărești, în timp ce producția internă nu depășește 15.000 de tone pe an. România a ajuns să importe crap sau păstrăv din Ungaria și Bulgaria, pentru că în aceste țări costurile de producție sunt mult mai mici, iar acest lucru se reflectă în prețul final. Din acest motiv, este nevoie de intervenție urgentă pentru a sprijini producătorii din sectorul piscicol și al acvaculturii, cu ajutoare de stat.

Printr-un proiect de lege avizat în această săptămână de  Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, se stabilesc beneficiarii, cheltuielile eligibile, nivelul ajutorului de stat, care este de maxim 40 la sută din costul standard, modalitatea de accesarea a programului, termenul de realizare a investiției. Acest program se va desfășura pe o perioadă de trei ani, până în 2020, prin direcțiile agricole județene. Una dintre condițiile acordării ajutorului de stat e ca beneficiarii care au realizat investiții prin acest program să desfășoare activități de piscicultură pe o perioadă de minim 10 ani de la finalizarea investiției.

Sper ca proiectul avizat de noi în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare să primească susținerea deputaților și la votul final, din plen. E nevoie, cum spuneam, de susținerea producătorilor din sectorul pescuitului şi acvaculturii să devină competitivi, atât pe plan intern, dar și pe plan extern, iar România să nu mai fie nevoită să importe produse pescărești sau pește în cantități atât de mari, când noi avem un potențial imens în acest domeniu“, declară deputatul PSD Florin Tripa, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților.

Facebook Comments