Florin Tripa: Pas cu pas, liberalii distrug învățământul românesc

by Florian Popa

Pas cu pas, Iohannis și Guvernul PNL distrug învățământul românesc. Întâi au lovit în copii, prin refuzul de a le permite accesul la educație. Apoi, în profesori, prin înjosirea și descurajarea lor cu orice prilej.
„Guvernul PNL transformă profesorii în carne de tun, așa cum a procedat în martie și cu medicii pe care i-a trimis în prima linie a luptei antiCOVID fără să le asigure materialele de protecție necesare. După ce au refuzat și să-i testeze, dar și să le acorde majorările salariale prevăzute de lege de la 1 septembrie, peneliștii refuză acum și stimulentele oferite cadrelor didactice expuse riscului de îmbolnăvire. Guvernul a atacat la Curtea Constituțională legea pentru acordarea unui stimulent pentru personalul din învățământ, în contextul COVID-19.

Aversiunea și încăpățânarea cu care Guvernul PNL a refuzat să acorde sprijin financiar profesorilor, în pandemie, a obligat cadrele didactice să cheltuiască în jur de 1000 de lei, fiecare, pentru a-și asigura protecția sanitară și pentru materialele didactice necesare cursurilor online. Practic Guvernul Dreptei Unite a abandonat încă o categorie socială în fața pericolului mortal, reprezentat de noul coronavirus“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Facebook Comments