Florin Tripa: „Cionca și Bîlcea trebuie să demisioneze, după ce reziliază contractul cu RETIM“

by Dana B.

Vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea a anunțat convocarea pentru luni a Adunării Generale a ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, unde urmează să fie discutată rezilierea contractului cu operatorul Retim. Eșecul acestui proiect, precum și haosul în care au fost aruncate 25 de unități administrativ-teritoriale, ca urmare a încheierii acestui contract păgubos, ar trebui să atragă automat demisia conducerii CJA, cea care se face vinovată de situația colectării deșeurilor din municipiul Arad și celelalte comune și orașe din zona I.

„Domnul Bîlcea, principalul responsabil în chestiunea gunoaielor, fiind președinte al ADI Deșeuri, încearcă să scape basma curată, convocând în ceasul al 12-lea o ședință în care să propună rezilierea contractului cu cei de la RETIM.

De aproape o lună de zile, Aradul este îngropat în gunoaie, iar zeci de mii de cetățeni așteaptă cu tomberoanele în fața caselor și blocurilor ca cineva să vină să le golească. În tot acest timp, Bîlcea, Cionca și Boghicevici au stat ascunși, sperând că vor scăpa de răspundere, pentru ca acum președintele ADI Deșeuri să încerce să pară politicianul bun, care vine și face ordine și ne scapă de RETIM.

Nu, domnule Bîlcea, nu puteți să mai păcăliți zecile de mii de arădeni pe care i-ați batjocorit de aproape o lună de zile, împreună cu partenerii voștri de la firma RETIM, pe care v-ați străduit să-i țineți în brațe, în defavoarea cetățenilor. Sunteți principalul vinovat, alături de Marinel Cionca, pentru situația creată în municipiu și alte 24 de comune și orașe. Sunteți vinovat pentru contractul păgubos pe care l-ați semnat, și dumneavoastră, și Marinel Cionca, cu firma RETIM. Sunteți vinovat pentru toate modificările aprobate la acest contract, precum și pentru modul defectuos în care s-a derulat contractul respectiv. Sunteți vinovat pentru munții de gunoaie pe care-i întâlnim în cartierele Aradului, precum și în celelalte localități din jur. Sunteți vinovat pentru că ați adus Aradul în pragul izbucnirii unei epidemii.

Din acest motiv, după rezilierea contractului cu RETIM, următorul pas trebuie să fie demisia conducerii Consiliului Județean Arad. Dacă mai există o urmă de respect față de cetățeni din partea liberalilor care conduc acest județ, pentru toate neplăcerile pricinuite arădenilor din 24 aprilie până în prezent, domnii Marinel Cionca și Sergiu Bîlcea, alături de doamna Claudia Boghicevici, trebuie să-și asume responsabilitatea și să-și depună de urgență demisiile“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

 

 

Facebook Comments