FLORIN NINI, DUPA “DUBLA” CU UNGARIA, DE LA ARAD: “PUTEM FACE O FIGURA FRUMOASA LA EUROBASKET”

by Sorin Haut

Selecţionerul echipei feminine de baschet a României s-a agitat mult pe margine şi în amicalul de astăzi, de la Arad, câştigat în faţa Ungariei cu 69-59. Florin Nini consideră că jocurile cu reprezentativa ţării vecine au fost utile şi că România este pregătită să facă o figură bună la Campionatul European de anul viitor.

– O concluzie după “dubla” amicală de la Arad, cu Ungaria?

– Au fost două teste utile, pentru că am întâlnit un adversar bun, care în anii trecuţi îşi adjudeca victoria în meciurile cu noi. De această dată au fost jocuri echilibrate, am reuşit să câştigăm două dintre ele, iar în Ungaria a fost mult mai bine decât aici, pentru că veneam după un alt program de pregătire, motiv pentru care am avut şi prospeţime. Concluziile sunt destul de pozitive din punct de vedere al atitudinii şi agresivităţii fetelor, lucruri care ne lipseau până acum. Nu ne putem ridica încă la nivelul câtorva jucătoare din Ungaria, care joacă în campionate puternice precum Spania sau Turcia, sau chiar la echipe din Ungaria, cu 6-7 ani de prezenţe în Euroligă. Dar suntem pregătiţi să facem o figură frumoasă la Eurobasket, când vom da piept cu marile puteri ale baschetului. Trebuie să avem acea imagine a unei echipe care să se bată de la egal la egal cu oricine.

– Aveţi o arie de selecţie restrânsă pentru echipa naţională.

– Da, într-adevăr, sunt doar 22-23 de jucătoare, dintre care trebuie să alegem 14-15. Este chiar enorm de restrânsă, dacă ne raportăm la numărul de locuitori. Le avem în campionate puternice doar pe Mărginean şi Claudia Pop, în rest nu avem individualităţi, şansa noastră este grupul, este o realitate pe care va trebui să ştim să o gestionăm.

– Ce părere aveţi despre noua decizie luată de Biroul Federal, conform căreia o româncă va trebui să joace permanent?

– O decizie pe jumătate populistă, iar pe jumătate fără un efect imediat. Peste două luni începe campionatul şi nu cred că vor apărea alte jucătoare. Într-adevăr, sunt câteva jucătoare şi în naţională care nu au multe minute jucate la echipele de club, darn u va fi o creştere semnificativă, poate de 15-20%. Doar câteva minute nu rezolvă problema, e ca şi cu medicamentul, îţi trece durerea de cap, dar boala rămâne.

– Faţă de ce am văzut la Arad, mai aveţi şi alte jucătoare în vizor pentru prima reprezentativă?

– Aţi văzut-o pe bancă pe Anita Meszaros, în refacere după operaţie, dar în general avem o listă de 23-24 de jucătoare pe care le voi urmări de-a lungul sezonului şi sigur că locurile la naţională sunt rezervate celor mai bune.

– Ce urmează în programul de pregătire?

– Mâine plecăm la Galaţi, pentru o nouă săptămână de pregătire, care se va finaliza cu o altă dublă amicală, în compania reprezentativei Moldovei.

Sorin Haut

 

Facebook Comments