FLORIN MERGEA SI OLIVER MARACH AU CASTIGAT FINALA DE LA VINA DEL MAR

by Sida Voicu

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea (foto) și austriacul Oliver Marach a câștigat proba de dublu a turneului ATP de la Vina del Mar (Chile), dotat cu premii în valoare de 426.605 dolari, învingând în finală, cu 6-3, 6-4, cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, favoriții nr. 2.

Mergea și Marach, care au disputat cu această ocazie prima lor finală împreună, au fost recompensați cu un cec în valoare de 23.500 dolari și 250 de puncte ATP pentru acest succes.

Până la turneul din Chile, românul avea un singur titlu ATP la dublu în palmares, cucerit anul trecut la Viena, alături de cehul Lukas Rosol, în timp ce Marach obținuse nu mai puțin de 12 victorii, cu diferiți parteneri.

Finala probei de simplu de la Vina del Mar se va disputa duminică între italianul Fabio Fognini și argentinianul Leonardo Mayer. Fognini, numărul 15 mondial și principalul favorit al competiției, a dispus în trei seturi, 6-4, 1-6, 7-6 (5) de spaniolul Nicolas Almagro, cap de serie nr.3, în timp ce Mayer (locul 91 ATP) l-a avut ca adversar în cealaltă semifinală pe columbianul Santiago Giraldo, în fața căruia s-a impus cu 7-6 (2), 6-3.

Sursa: http://www1.agerpres.ro/sport/2014/02/09/tenis-florin-mergea-si-oliver-marach-au-castigat-finala-probei-de-dublu-la-vina-del-mar-10-01-46

Facebook Comments