FLORIN GALIȘ: NE-AM SĂTURAT DE AUSTERITATEA PENELISTO-TEHNOCRATĂ

by Dana B.

Austeritatea pare să fie cuvântul de bază al actualilor guvernanți. Nu contează că România are una dintre cele mai semnificative creșteri economice de pe Continent. Toate acestea rămân doar pe hârtie. Nimic nu se reflectă în buzunarele cetățenilor de rând și nici în cele ale micilor ori marilor întreprinzători, persoane cu inițiativă privată.

Inclusiv recentul miting penelist din Capitală s-a desfășurat sub auspiciile austerității. Este cuvântul preferat de autoproclamata dreaptă românească. Numai idei de dreapta, însă, nu are actualul PNL, care și în aceste vremuri teoretic propice, procedează așa cum proceda în regimul Băsescu: în loc să încurajeze investițiile preferă, ați ghicit, austeritatea. Întregul discurs public al politicienilor aflați la conducere subliniază, în subsidiar, neasumarea respectiv baterea în retragere, precum un melc într-o cochilie. Și îi pregătește pe români, tot în subsidiar, de ceea ce este mai rău, pentru anul care urmează, în cazul în care nu se produce alternanța la guvernare: majorări de taxe și impozite, înghețări de salarii, inhibarea oamenilor de afaceri într-un climat investițional ostil, posibilitatea accesării unui nou credit din partea FMI.

’’Este exact ceea ce noi dorim să evităm, conștientizând cetățenii acestei țări cu privire la pericolele care îi pândesc. ALDE are soluții pentru români și vorbim aici despre soluții concrete, care să transpună creșterea economică într-un trai mai bun pentru fiecare, lucru care nu s-a întâmplat până în momentul de față. Îi asigurăm pe români de faptul că programul nostru este unul coerent și vizează toate categoriile sociale, cu predilecție profesiile liberale. Fiindcă suntem singurii păstrători ai liberalismului autentic, pe care l-am aplicat și vom continua să îl aplicăm, vom pune accentul pe dezvoltarea capitalului autohton și vom întocmi un pachet legislativ care să contribuie la oprirea exodului forței de muncă din România’’ – afirmă Florin Galiș, președinte al organizației municipale ALDE Arad, candidat la alegerile parlamentare pentru funcția de senator.

Facebook Comments