Florin Dumitrescu și-a îngrijorat fanii

by Cristian Dobre

Florin Dumitrescu și-a îngrijorat fanii, după ce a publicat o imagine, în care apare pe patul de spital. Juratul de la Chefi la cuțite a ajuns pe mâna medicilor și a fost conectat la aparate.

Chef Florin Dumitrescu a ajuns pe mâna medicilor, însă a vrut să țină pentru el problema medicală cu care se confruntă. Juratul de la ‘Chefi la cuțite’ și-a liniștit fanii și le-a spus că nu este nimic grav. „2020 e de bine. Nimic grav!”, a scris Florin Dumitrescu pe una dintre rețelele de socializare.

Prietenii virtuali i-au urat multă sănătate și speră să-și revină cât mai repede. Chiar dacă se află pe patul de spital, Florin Dumitrescu nu și-a pierdut simțul umorului și glumește cu fanii săi.

Cum a slăbit Florin Dumitrescu 10 kg în doar o lună

Cunoscutul bucătar a apelat la o dietă draconică – pentru care s-a pregătit psihic timp de două luni – reușind să slăbească peste 10 kilograme în numai o lună. Primele trei zile a mâncat exclusiv varză, următoarele trei zile orez fiert, apoi alte trei zile doar piept de pui la grătar. Din ziua a zecea până în cea de-a treizecea zi a consumat legume.

„Am vrut să îmi demonstrez că pot renunţa la alimentele cu care m-am obişnuit, la mâncărurile mai grase, la gustul de unt sau la prăjeli. Să-mi demonstrez că există viaţă şi fără cartofi prăjiţi, burgeri şi deserturi cu multă ciocolată. În familia mea se mănâncă foarte sănătos şi am vrut să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu fetele mele.

Deşi m-a ajutat să dau jos câteva kilograme, dieta pe care am urmat-o nu o recomand nimănui. (…) Mă simţeam slăbit şi nu mă mai odihneam suficient din cauza durerilor de stomac. Înainte, mâncam zilnic o friptură şi fiecare masă se termina cu un desert savuros. Grăsimile, prăjelile, zahărul… erau la ordinea zilei.

Eram interesat mai mult de gust decât de orice altceva, dar acum e diferit. Mi-am dat seama că această alegere nu mă va ajuta doar la slăbit, ci şi pe mine, ca stare de spirit. Am făcut-o pentru sănătate”, a relatat Florin Dumitrescu.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments