FLAVIUS MADUTA: PROGRAMUL DE RELAXARE FISCALA VA CONSOLIDA CRESTEREA ECONOMICA

by Sida Voicu

Deputatul PSD Flavius Măduţa a susţinut marţi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care susţine programul de relaxare fiscală propus de Guvernul Ponta. Redăm integral textul declaraţiei politice.

            „Deşi traversăm o perioadă de tulburări politice, atenţia Guvernului şi a Parlamentului trebuie să rămână asupra problemelor societăţii româneşti. Poate nu a fost subliniat suficient faptul că anul trecut, România a avut o rată importantă de creştere economică, de 3,5%, semnificativ peste cea previzionată. Cred că în acest an obiectivul Guvernului Ponta trebuie să fie valorificarea şi consolidarea creşterii economice de anul trecut. Continuarea creşterii economice şi obţinerea unor efecte semnificative asupra nivelului de trai de zi cu zi al românilor sunt obiective ce pot fi realizate doar dacă mediul privat, afacerile oneste din România vor fi considerate o prioritate naţională.

Guvernul Ponta trebuie să respecte măsurile economice prin care a câştigat încrederea românilor în anul 2012 şi graficul pe care şi l-a propus pentru continuarea măsurilor care au condus la creşterea economică. Susţin, din propria experienţă ca întreprinzător privat, că cea mai mare problemă a mediului de afaceri este nivelul ridicat al impozitelor. Consider că pachetul de măsuri de relaxare fiscală şi dezvoltare economică anunţat recent de premierul Victor Ponta poate răspunde aşteptării mediului de afaceri. Mă refer aici la reducerea CAS pentru angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri aplicabile încă din acest an. Guvernul trebuie să obţină sprijin din partea instituţiilor financiare internaţionale pentru aceste măsuri şi să le implementeze cu curaj.

Printr-un program de relaxarea fiscală, Guvernul poate atinge mai multe obiective. În primul rând, creşte gradul de încredere al oamenilor de afaceri, care vor fi mai dispuşi să facă investiţii. Scăderea costului forţei de muncă va încuraja crearea de noi locuri de muncă şi, implicit, creşterea veniturilor realizate la buget. Se creează condiţiile reducerii muncii la negru, aducerea unor venituri în zona de impozitare. Nu în ultimul rând, sunt încurajate afacerile oneste, întreprinzătorii care îşi plătesc corect impozitele.

În Parlament, trebuie să încurajăm şi să susţinem politicile de relaxare fiscală, ca bază a consolidării mediului economic privat şi a consolidării creşterii economice”..

Facebook Comments