Final trist de sezon pentru sebişeni. Vezi ultima etapă din “C4”

by Sorin Haut

Învinşi acasă de Ighiu cu 2-0, sebişenii de la Naţional şi-au luat adio de la promovare, cele trei puncte virtuale câştigate la comisiile federale, culmea tot după un litigiu cu adversara din etapa trecută, fiind acum fără importanţă. E aproape imposibil ca Ripensia şi Reşiţa să se încurce acasă, în ultima etapă, iar Sebişul să câştige la Lugoj, singura variantă în care eventual s-ar mai discuta despre posibilitatea ca Sebişul să termine prima campionatul. E clar că pe malul Crişului Alb toată lumea e consolată cu încă un an ratat, după ce echipa era văzută în iarnă drept mare favorită la accederea în eşalonul secund. O înfrângere şi în ultima rundă ar arunca formaţia pregătită de Călin Cojocaru în afara podiumului, situaţie deloc onorantă dacă ne gândim că sebişenii au fost mai mereu în primele trei echipe ale campionatului, mult timp chiar în fotoliul de lider.
Cermeiul s-a salvat, nu şi UTA II
La pol opus din punct de vedere al moralului e Cermeiul lui Roli Nagy şi Radu Anca, care odată cu egalul smuls în prelungiri la Giarmata, s-a salvat şi matematic de la retrogradare. Motiv numai bun ca în ultima etapă, “alb-roşii” să forţeze victoria în faţa Unirii Alba Iulia, pentru a mai urca câteva poziţii la final de campionat. Nefericiţi sunt şi puştii de la UTA II, care aproape sigur vor termina penultimii stagiunea. Implicat în lupta pentru promovare în Liga 1 şi cu juniorii calificaţi în fazele naţionale finale, clubul şi-a asumat, probabil, rezultatele slabe ale echipei secunde, care încheie stagiunea acasă, în faţa celor din Galda. Ultima etapă din “C4” se joacă vineri, cu începere de la ora 18.

Liga a III-a, seria 4, ultima etapă:
Ighiu – Giarmata
Lugoj – Sebiş
Ripensia – Pandurii II
Reşiţa – Poli II
UTA II – Galda
Deva – Becicherecu Mic
Cermei – Unirea.

Clasament
1.Ripensia Timişoara 25 15 7 3 65-30 52
2.Şcolar Reşiţa 25 16 3 6 45-18 51
3.CSM Lugoj 25 14 6 5 40-27 48
4.Naţional Sebiş 25 15 2 8 43-28 47
5.Cetate Deva 25 15 1 9 41-36 46
6.Industria Galda 25 12 7 6 37-26 43
7.Performanţa Ighiu 25 10 9 6 42-32 39
8.Pandurii II Tg.Jiu 25 8 3 14 31-36 27
9.Poli II Timişoara 25 8 3 14 39-57 27
10.Unirea Alba Iulia 25 7 5 13 27-34 26
11.Gloria Cermei 25 6 7 12 23-35 25
12.Giarmata 25 6 6 13 28-45 24
13. UTA II BD 25 5 4 16 20-40 19
14.Becicherecu Mic 25 5 3 17 21-58 18

Facebook Comments