FILMUL „ARAD. JURNALUL MEU VIRTUAL“ VA AVEA PREMIERA MONDIALA IN INDIA

by Cosmin Mihuta

Filmul ‘ARAD. Jurnalul meu virtual’, al doilea scurtmetraj documentar semnat de Carmen Lidia Vidu, în care regizoarea își face și debutul ca actriță, jucându-și propriul rol, va avea premiera mondială sâmbătă, 19 septembrie, în India, la 3rd Indian Cine Film Festival 2015.

Scurtmetrajul, descris de Carmen Lidia Vidu ca ‘o improvizație simplă și curata despre mine și orașul Arad’, a fost inclus în selecția oficială a Indian Cine Film Festival 2015, aflat la cea de-a treia ediție.

Carmen Lidia Vidu este câștigătoarea Premiului Gopo pentru scurtmetraj documentar în anul 2015, cu filmul sau de debut, ‘O scurtă istorie Astra Film’.

Conceptul, scenariul, regia și producția executivă a filmului ‘ARAD. Jurnalul meu virtual’ îi aparțin lui Carmen Lidia Vidu. Filmul a fost realizat de o echipă de profesioniști (Cristina Baciu — montaj, Ovidiu Chihaia — muzică, Lachatterie by Isabelle Vijiiac/Helga Fodorean — costume, Dani Ioniță — foto), cărora li s-au alăturat și mulți voluntari.

Scurtmetrajul documentar ‘ARAD. Jurnalul meu virtual’ face parte din seria de evenimente ce promovează candidatura municipiului Arad la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Facebook Comments