Figura lui Mihai Botez rămâne de actualitate! Copiii sunt aşteptaţi pe 1 Iunie în Parcul Europa

by Sorin Haut

Ziua Copilului va fi sărbătorită în Arad printr-o serie de evenimente în special în aer liber, iar lumea judoului arădean s-a mobilizat și ea, cu atât mai mult cu cât astăzi, pe 31 mai, părintele artelor marțiale, Mihai Botez, ar fi împlinit 99 de ani. Marele maestru a încetat din viață pe 9 decembrie 2011, astfel că se împlineşte aproape un deceniu de la dispariţia sa. Discipolul său pe linie de ju-jitsu, Hanshi Pavel Milovan a organizat un parastas la mormântul marelui maestru, urmat de o lecţie deschisă pentru copii, la sala de la Sindicate.

Pe de altă parte, Silviu Turc, Dorin Drimbe şi Arpad Nagy, organizatori constanţi ai competiţiilor de judo în oraşul nostru, au pus la cale un eveniment chiar marți, 1 Iunie, de Ziua Copilului. Aşadar, în Parcul Europa, de la ora 17, sunt așteptați judoka de toate vârstele, dar mai ales copii care doresc să descopere tainele acestui sport. Va avea loc o demonstraţie în aer liber dar şi o selecţie la clubul Panda, pentru cei care vor să facă performanţă pe tatami.

Facebook Comments