Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, lansează un atac dur la adresa actualei conduceri guvernamentale, invocând pierderea masivă a încrederii populației și degradarea accelerată a situației economice din România.
Potrivit lui Mihai Fifor, datele care arată că 76% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 73% nu mai au încredere în actuala conducere, ar trebui să conducă, într-un stat normal, la retragerea de la putere. „Într-o țară normală, îți faci bagajele și pleci acasă. Atât”, afirmă deputatul PSD.
Liderul social-democrat de la Arad susține că România se află într-o situație gravă, cu o economie în pragul recesiunii, taxe și impozite majorate succesiv, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și o scădere abruptă a puterii de cumpărare. În acest context, Mihai Fifor afirmă că românii muncesc mai mult, plătesc mai mult și trăiesc mai prost, fără ca autoritățile să ofere o direcție clară sau soluții reale.
Criticile vizează și modul în care sunt promovate așa-numitele reforme, pe care deputatul PSD le descrie ca fiind impuse „cu barda”, prin asumări repetate, fără măsuri concrete de stimulare a economiei, deși acestea ar fi existat pe masa decidenților de mai bine de șase luni.
„Realitatea de zi cu zi nu este cea din graficele cosmetizate din birouri”, subliniază Mihai Fifor, acuzând că răspunsul constant al guvernării la problemele economice este austeritatea și transferarea poverii pe umerii cetățenilor deja afectați.
În final, liderul PSD Arad afirmă că ignorarea semnalelor clare venite din partea populației și continuarea aceluiași parcurs reprezintă un act de iresponsabilitate politică, avertizând că nimeni nu are dreptul să „tragă România după el”.
Fifor (PSD): Când 76% dintre români îți spun că țara se îndreaptă în direcție greșită, te pregătești de plecare